Afirmația că România este Grădina Maicii Domnului, făcută de Papa Ioan Paul al II-lea, în mai 1999, la București, a rămas, pentru mine, fără o explicație concretă, până la sfârșitul lunii noiembrie a acestui an. Era în ziua de 27 noiembrie 2008 și întâmplarea a făcut ca la Piatra-Neamț să vină, cu probleme legate de niște acte, un nemțean ajuns călugăr la Vatican, evident într-un ordin catolic. Din vorbă în vorbă, Ioan Cobzaru, așa îl cheamă, mi-a arătat medalionul Fecioarei Maria făcut în urma apariție Maicii Domnului în bisericuța mănăstirii din Rue du Bac din Paris, pe care este scrisă o rugăciune devenită foarte cunoscută: O, Marie, zămislită fără de păcat, roagă-te pentru noi care alergăm la tine! Cea căreia i se arătase Fecioara, în 1830, la Paris, Ecaterina Labouré, era ridicată la cinstea altarelor și trecută în calendarul catolic chiar a doua zi, pe 28. Ioan Cobzaru a povestit că a reușit să ajungă în patru locuri de pe pământ în care s-a arătat Fecioara Maria, printre care mănăstirea de pe această stradă din Paris, dar și la Medjugorie sau Lourdes. Nu venise la Piatra-Neamț cu speranța că va vedea încă un astfel de loc, dar îmi spunea că afirmația Papei Ioan Paul al II-lea despre Grădina Maicii Domnului avea ca suport, după părerea lui, o apariție a Maicii Domnului la Bisericani, în apropiere. Nu a fost mare lucru să ajungem, după zece kilometri făcuți pe asfalt, la locul acesta.

Povestea apariției Fecioarei Maria într-un stejar de la Bisericani este consemnată în tradiția locală și pe o frescă din paraclisul ridicat deasupra locului. Se spune că un sihastru din munții Bisericaniului a hotărât ca, împreună cu ucenicii săi, să meargă la Muntele Athos, în Grădina Maicii Domnului, după ce tătarii le arseseră locașul de cult. Numai că, la scurtă vreme după ce s-au pornit, călugării au fost opriți de o apariție miraculoasă: Fecioara Maria le ieșise în cale într-un stejar de pe marginea drumului.

Dialogul, consemnat în viața Cuviosului Iosif, cel care a fost proclamat sfânt anul acesta, a fost următorul: Unde mergeți? La această minunată vedere, ei au răspuns: Ne ducem la grădina ta! Întoarceți-vă, le zise Maica Domnului, căci și aici este grădina mea.

În amintirea acestei minuni, ei au așezat în stejar o icoană cu chipul Maicii Domnului. Mai târziu, Schitul Cuviosului Iosif s-a numit Schitul Bisericani, adică al evlavioșilor, pentru că monahii se rugau aici cu lacrimi și mulți se vindecau de boli, cu rugăciunea și binecuvântarea Cuviosului Iosif. Știam de această tradiție de ceva vreme, dar nu îi dădusem importanță decât după ce l-am văzut pe călugărul de la Vatican cum îngenunchează și se roagă în fața cioatei și a icoanei din paraclisul de la Bisericani. Mi-a spus după aceea cât de bucuros este că a reușit să vadă încă un loc de pe pământ în care s-a arătat Fecioara Maria.

Am cunoscut Bisericaniul pe vremea în care era doar Sanatoriu TBC. Pe atunci, un misterios călugăr bătrân locuia singur, ceva mai la vale de sanatoriu, într-o casă peste drum de care ardea permanent o candelă. Era stejarul despre care atunci nu știam nimic. După revoluție, a fost posibil ca obștea monahală, risipită în urmă cu mai bine de o sută de ani, să se întoarcă în locul pe care l-a păzit acel călugăr. Acum, în paraclisul ridicat deasupra stejarului din care nu a rămas decât o cioată, trecând prin pardoseala construcției și fiind păstrată într-un cub de sticlă, ne este gazdă un călugăr tânăr, care ne povestește despre stejarul în care a avut loc apariția și despre icoana miraculoasă amplasată apoi în locul apariției. Sunt vreo treizeci și ceva de ani de când stejarul a fost tăiat, chiar de directoarea sanatoriului de atunci, care a dat ordin să fie tăiat stejarul și care, la 40 de zile de la aceasta, a paralizat pentru ce a făcut. În cinstea acestei minuni, Sfântul Iosif, starețul de atunci, a făcut această icoană, care este una deosebit de sfântă și făcătoare de minuni. Icoana este foarte veche, are peste 400 de ani și a stat în acest stejar foarte mult timp. A fost de foarte multe ori luată sau furată, dar, prin minune dumnezeiască, venea înapoi. Semn că aici Maica Domnului, cu gura ei Sfântă și Dumnezeiască, a spus că este grădina Ei, ne spune călugărul.

Istoricul Mănăstirii Bisericani

Aflată la mică distanță de Mănăstirea Bistrița, dar mai retrasă în munte, Mănăstirea Bisericani conviețuiește acum cu Sanato-riul TBC, fiind amplasată, după un drum cu serpentine, pe un versant cu expunere la miază-zi, o altitudine de circa 650 m și pe care, se spune, ajunge aerul chiar de pe platoul superior al Ceahlăului, purtat de niște curenți atmosferici. Înființată cam tot odată cu Mănăstirea Bistrița, căreia se poate să îi fi fost sihăstrie, Mănăstirea Bisericani se număra, în secolele XVI-XIX, printre marile mănăstiri din Moldova, deoarece numărul monahilor ajungea la peste 800. Avea rânduială de slujbă achimită, neadormită, cu călugări erudiți, unde s-au tradus din limbile greacă și slavonă mai multe cărți de cult și învățătură duhovnicească.

După reforma agrară din 1864, a lui Al. I. Cuza, Mănăstirea Bisericani intră într-un declin, micșorându-i-se numărul viețuitorilor. Regele Carol I o transformă apoi în penitenciar, iar în anul 1911, în locul ei, a luat ființă un azil pentru bolnavi de tuberculoză, care ulterior a devenit Sanatoriul TBC. În 1998, s-a construit, pe locul unde Cuviosului Iosif i s-a arătat Maica Domnului, un paraclis cu hramul Acoperământul Maicii Domnului, care include și trunchiul stejarului și care a fost sfințit la 3 octombrie 1999, la împlinirea a 500 de ani de la apariția miraculoasă.