Al treilea week-end aduce pe scena Târgului de Crăciun la Neamț două nume îndrăgite de publicul pietrean. Sâmbătă, 28 decembrie, pe platoul Curții Domnești, începând cu ora 18:00, va evolua trupa de folk a Asociației Culturale „Eu cred“ de la Tașca, urmată de cunoscutul showman al acordeonului Vali Crăciunescu.
Organizatorul evenimentului este Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare“ Neamț.
ASOCIAȚIA CULTURALĂ „EU CRED“

A fost înființată în anul 2014, la Tașca (Neamț), președinte fondator fiind Marius Coșerariu. Scopul înființării acestei asociații a fost acela de a promova actul cultural pe Valea Bicazului, asociația propunându-și organizarea de cursuri gratuite de chitară care să se adreseze copiilor din comunele Tașca, Dămuc, Bicazu Ardelean, Bicaz Chei.
În prezent, asociația reunește peste șaizeci de copii și tineri, cuprinși în trei grupuri, respectiv: „Florile Ceahlăului“ Bicazu Ardelean, „Flori de munte“ Tașca și „Floare de colț“ Dămuc, grupuri care participă la diferite activități culturale locale, dar și de interes național, spectacole, festivaluri, în special de muzică folk.
De-a lungul anilor, grupurile asociației au fost răsplătite cu numeroase premii naționale la festivalurile organizate în țară (Brașov, Satu Mare, Iași, Harghita). De asemenea, Asociația Culturală „Eu cred“ este inițiatoarea Festivalului Național de Creație și Interpretare „Dăm Folk“, organizat la Centrul Cultural Tașca, aflat la ediția a V-a, manifestare care reunește anual, în luna iulie, copii și tineri din toată țara și Festivalul Național „Copiii-florile inimii“, aflat la ediția a VI-a.
Începând cu anul 2019, asociația s-a extins și la Piatra-Neamț, unde a fost înființat un grup de doisprezece copii, care învață să cânte la chitară, urmând a participa ulterior la evenimentele de gen.
La Târgul de Crăciun 2019, Asociația Culturală „Eu cred“ va fi reprezentată de douăzeci de copii, atât de pe Valea Bicazului, membri mai vechi ai grupului, cât și de cei mai mici și mai noi, de la Piatra Neamț. Coordonatorul grupului de colindători este Marius Coșerariu, sprijinit de cele două doamne preotese, Cristina Marin și Elena Ropotoaia.
VALI CRĂCIUNESCU

S-a născut pe 13 februarie 1973, la Giurgiu. De la 13 ani cântă la acordeon. Asta, după ce în prealabil, pe când era în clasa a patra, și-a încercat talentul și la trompetă.
Începând de pe la 16 ani, Vali Crăciunescu a învățat să cânte și la pian. Experiența muzicală din adolescență este strâns legată de Școala Populară de Artă din Giurgiu, pe care a urmat-o în paralel cu studiile gimnaziale
În perioada liceului, în clasa a X-a, era membru al unei formații pop-rock, „Aspect“, cu care a colaborat până în 1992.
Apoi, a trecut la „Floare Albastră“, o trupă de rock progresiv. Activitatea artistică o îmbină cu cea de profesor la Școala de Muzică din Giurgiu. În 1994, grupul lansează, împreuna cu „Quo Vadis“, discul „Coming Out Of The Maze“, care este și primul album pe care figurează numele lui Vali Crăciunescu. În acea perioadă a avut și o apariție, surprinzătoare pentru acea vreme, pe canalul muzical de televiziune MCM, care a difuzat un interviu cu componenții trupei „Floare Albastră“, precum și videoclipul piesei „Acasa la contele Dracula“. Cu această ocazie, Vali și-a demonstrat virtuozitatea, jucându-se puțin cu acordeonul pe niște piese franțuzești.
În 1998 l-a cunoscut pe Dan Helciug, solistul viitoarei sale formații, „Spitalul de Urgență“, trupă care s-a pus repede pe picioare și, în anul 2000, a lansat primul album, intitulat „Trăiască berea!“. Au urmat „Spitaliomania“, în 2002, și „Stupefiant“, doi ani mai târziu. Imediat după apariția acestui album, Vali Crăciunescu părăsește „Spitalul de Urgență“, pentru a urma o cariera solistică.
În aceasta ipostază, a lansat în 2005 albumul „Șoc“.






Lasă un comentariu