Organizată de Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare“, în intervalul 13 decembrie 2019 – 5 ianuarie 2020, ediția a patra a Târgului de Crăciun la Neamț ajunge duminică la ultima seară de spectacol. Începând cu ora 18:00, pe scena de pe platoul Curții Domnești vor evolua trupa locală A.D.M.I.S. și Randi & Band.

 

A.D.M.I.S. BAND

ADMIS

Trupa a fost înființată în anul 2016. Repertoriul provine din muzica pop-rock.

Componența grupului: Cătălina Rotaru (bass), Ștefan și Alex Dupu (chitare), David Pahome (tobe), Miriam Ioana Obadă (voce).

 

RANDI

RANDI

Interpretul de muzică dance Randi, pe numele său adevarat Andrei Ștefan Ropcea, s-a născut pe data de 23 mai 1983, la Pitești.

În 2004, Randi este cooptat în proiectul Morandi, alături de Marius Moga. Cei doi membri ai trupei, Andrei și Marius, au lansat videoclipul „Love Me“, primul lor single.

Au urmat hiturile „Beijo La La“ și „Africa“. Au participat, apoi, la concerte în Rusia. A urmat lansarea albumului „N3XT“ și apoi promovarea în Europa.

În vara lui 2009, Morandi anunță un nou album, „Zebra“. Sunt promovate de pe acest disc single-urile „Colours“, „Rock The World“, „Midnight Train“ și „Serenada“.

La începutul lui 2011, Randi începe cariera solo și să lucreze ca producător pentru alți artiști, printre care Mishelle și Shaka Muv (Miruna).

În octombrie 2011, Randi lansează „Anybody“, primul său videoclip din cariera solo.

Lasă un comentariu

Tendințe