Scriitorul și muzicianul Călin Torsan patentează, în acest volum, un fel anume de a răsuci împrejurul cuvintelor roiuri de înțelesuri multiple, în combinații în stare să ramifice ingenios și să elasticizeze fertil filonul creativ, până la explozia lui în estetic – punctul final, de altfel,  ce validează orice mesaj poetic autentic.

În „Underground“, autorul „torsadează“ semnificațiile, le învârte unele împrejurul celorlalte asociindu-le uneori confesiv sau ludic, altădată pointilist sau caustic, pe un fond de revoltă împotriva obtuzului, în tușă melancolic-urbană și de cele mai multe ori suprarealistă. Întotdeauna, însă, într-un mod inedit. Versurile lui toarnă jar sub călcâiele imaginației cititorului, hrănind-o cu aripi din ale căror mișcări printre silabe radiază vortexuri metaforice.

Spre exemplificare, citez: „De-acuma, însă, s-a prefăcut în semne vorba: arătătorul crud le caută, mânându-le ușor pe dealuri de hârtie, cioban purtându-și turmele de înțelesuri către oglinda apei – adevărul. Din cărți se-nalță, simte asta, dar nu ar ști s-o spună mai departe, ceva ca un oftat; un strigăt mut, din floci de vată, lucru născut din om, dar părăsindu-l în zburătăceli de puf și aripi. Această tânguire e cuvânt întors. Cum a săltat? Și către cine?

 La fel, demult, pământul lepădat-a o vocală de eter, un of întors spre ce genuni, șirag de aer putred ce îi strângea stomacul. Și tot s-a petrecut în nori, adică în nimic, lăsând în urmă humă-nvârtoșată, ghem încâlcit de țărnă, deșerturi și noroi. E vremea școlii. Prim pas pe drumul gata pietruit de alții. Altă cărare nu-i. Se leapădă copilul de primele năravuri, de sfârcul dulce, de culori; și-ncearcă să privească, atât cât se pricepe, prin ciobul afumat al întrebării. S-au terminat poveștile, abia începe basmul…“

Când scrie în rime, Torsan arată și, poate, predă chiar, știința de a nu părea nici redundant, nici facil. După ani îndelungi în care rima a fost vioara întâi a poeziei, ai crede că tot ce se putea împerechea sau îmbrățișa în materie ar trebui să scârțâie simptomatic, fiind inventat deja. Căderea în plictisul manierei nu caracterizează, însă, pasajele rimate interpuse de Călin Torsan celor în versuri albe. Poezia curge cu un firesc proaspăt, deloc anost, surprinzându-te aproape cu fiecare imagine, într-un ritm ce justifică pe deplin subtitlul „Poem hip-hop“ al volumului.

Călin Torsan chiar știe a provoca erupții de savoare estetică din inedite răsuciri de înțelesuri turnate-n vitralii. În „Undergroud“, jocul semnificațiilor e înșirat după liniile de ghidaj ale unei rațiuni non-carteziene, pe lungimile de undă ale unei combinatorici de tip infralogic (concept inventat de Edgar Morin semnificând „subteran în raport cu logica“ apropo de denumirea acestui volum), dar și supra-logic (superioară logicii). De aceea, efectul firesc al întâlnirii dintre cititor și versurile lui Călin Torsan este acela al supralărgirii și elasticizării ideilor și afectelor până la topirea lor în imaginație și apoi de sublimare și evadare a acesteia în estetic.

Mai pretențios spus, citind Underground putem recunoaște prin experiență directă acea „facultate de a deforma imaginile oferite de percepție“ despre care vorbește Gaston Bachelard, pentru care în interiorul noii paradigme culturale „cadrele intelectului trebuie să fie mlădiate și extinse“ pentru a genera un teritoriu pluri- și inter-disciplinar mai vast, de natură filosofică și estetică în stare să absoarbă contradicțiile, omonimiile, vechile tensiuni și paradoxurile. Experimentarea acestui efect depinde, evident, de capacitatea cititorului de a se lăsa în voia ritmurilor interioare și a nervurilor semantice ce traversează, deghizate în versuri – uneori, chiar pe culoarea roșie a vocabularului – acest inedit volum de poezie.

Teodor Sinezis