Introducerea aceasta nu urmărește să adaoge încă o lamentație la corul tânguirilor, ce s’a intensificat dela o ediție la alta. Cu rare excepții, fiecare nou editor a găsit cu cale să arunce o piatră în grădina antecesorului, pentru ca mai ferit să-și impună roadele micei sale ferme. Străvechea imagină a cursierilor luminii, nicăieri n’a fost mai puțin invocată, ca pe acest stadion vast de peste jumătate de veac, al edițiilor din poeziile lui Eminescu. Și nu rare ori, preluând facla din mâna alergătorului, urmașul avea grijă să-i aplice, în loc de mulțămită, o lovitură de grație. Caii de poștă, ce răzbiseră prin gloduri și hopuri până la stația din urmă, se cuveneau nu numai schimbați, dar și omorâți.

La mult mai puțin năzuiesc rândurile de față. Tabloul edițiilor din poeziile lui Eminescu, câte s’au succedat, dela cea dintâiu, a lui Maiorescu, până în pragul anului acestuia, urmărește să dea o imagină, cât mai apropiată cu. putință, și să reconstitue circulația uneia din valorile fundamentale ale ultimei jumătăți de veac din cultura românească. Oricât ar folosi lecțiile și sugestiile câte au precedat-o, ca orice lucrare de acest fel, tabloul de față este înainte de toate o încercare, ce-și trage din sine normele și le verifică experimentându-le. In condițiile actuale ale bibliografiei românești ea nu poate fi altceva decât o schiță, a cărei întregire rămâne pe seama viitorului.

Tabloul edițiilor este și rămâne, înainte de toate, o lucrare bibliografică. El înregistrează în ordine cronologică, retipăririle și le însoțește de acel minimum de date, obișnuit în astfel de operațiuni de bibliotecă. Urmând sugestiilor din afară, tabloul își adaogă și unele informațiuni complimentare, istorice, în primul rând, critice după aceea. Fiecare ediție își va avea numărul ei de ordine și în măsura posibilităților, notița, mai mult sau mai puțin desvoltată, mai puțin în raport cu importanța retipăririi, cât cu a datelor ce vom fi posedat, deocamdată. Tipograficește, urmăm exemplul de acest gen, al tabloului din ediția Poeziilor lui Baudelaire, dela Nouvelle Revue Française. Ca și acolo, transcriem titlul și numele au-torului, cu capitale, pe al editorului cu italice și restul cu literă dreaptă, de rând, indiferent de caracterele tipografice ale originalului. Liniile, de orice dimensiune le-am uniformizat; ornamentele tipografice sau desenele le-am indicat prin s. (semn), iar emblemele editoriale prin s. ed. (semnul editorului). Dela ordinea cronologică ne-am abătut întru atâta că am grupat la fiecare ediție retipăririle, câte s’au urmat în decursul anilor. In felul acesta se pot urmări, mai ușor, diferențele și, după cazuri, ameliorările, dela o retipărire la alta. Fiecare ediție își are mica sa familie, înlăuntrul căreia e loc și pentru cronologie și pentru istorie.

Caracterului bibliografic, tabloul acesta și-l adaugă și pe cel critic. Fără a intra în prea multe detalii, se va încerca să se pună în lumina, caracterele proprii fiecărei ediții. Înfățișarea lor, oricât de limitată, va aduce un început de prețuire și de ierarhizare. Orice ediție cată să răspundă atât unor cerințe de ordin general, cât și acelor norme pe care și le-a propus. 0 ediție care respectă cerințele generale și-și împlinește normele propuse, este o ediție izbutită. Nereușita unei ediții vine mai puțin dela fatalele imperfecțiuni ale lucrului omenesc, cât din faptul că își trădează criteriile pe cari s’a întemeiat și în virtutea cărora cere dreptul de cetățenie. Cum e și firesc, cu altă unitate de măsură se judecă o ediție populară, una de lux sau una critică. Iar celei ce pretinde mult, mult i se va pretinde.

Se atrage atenția că tabloul acesta privește numai edițiile poeziilor, așa zicând antume, apărute în timpul vieții autorului. Volumele combinate de, proză și poezii sau cele integralese înregistrează numai pentru partea respectivă, a poeziilor antume. Toate celelalte părți, privind alte capitole, ca și volumele de poezii postume, etc., se rezervă tabloului bibliografic respectiv, ce va însoți fiecare nou volum, al ediției de față.

Cu aceste câteva preliminarii și rezerve, lăsăm să urmeze tabloul edițiilor.

POESII || de || MIHAIL EMINESCU || – || Editura Librăriei || Socecu & Comp. – București – || 1884.

VIII + 307 pagini. In capul filelor gravuri. Exemplarele, ce am consultat, unul de lux și unul pe hârtie obișnuită nu au portretul poetului. Notița bibliografică apărută în Convorbiri Literare, pe 1 Ianuarie 1884, vorbește de «portretul autorului și o prefață de T. Maiorescu, Un vol. în 8, 307 pag.». G. Ibrăileanu confirmă[1].

Filele V – VI cuprind următoarea istorică prefață:

«Colecția de față cuprinde toate poesiile lui Eminescu publicate în Convorbiri Literare de vre-o doisprezece ani încoace, precum și cele aflate până acum numai în manuscript pe la unele persoane particulare.

Publicarea se face în lipsa poetului din Țară. El a fost totdeauna prea impersonal și prea nepăsător de soarta lucrărilor sale, pentru a fi putut fi înduplecat să se îngrijească însuși de o asemenea culegere, cu toată stăruința amicilor săi literari.

Poesiile, așa cum se prezintă în paginele următoare, nu sunt dar revăzute de Eminescu și sunt prin urmare lipsite de îndreptările ce avea de gând să le facă, cel puțin la cele vechi (Venere și Madonă, Mortua est, Egipetul, Noaptea, Inger de pază, Impărat și proletar, Rugăciunea unui Dac, Inger și demon).

Dacă totuși am publicat și aceste poezii, împreună cu celelalte, așa cum se găsesc, am făcut-o dintr’un simțimânt de datorie literară. Trebuiau să devie mai ușor accesibile pentru iubitorii de literatura noastră toate scrierile poetice, chiar și cele începătoare, ale unui autor, care a fost înzestrat cu darul de a întrupa adânca sa simțire și cele mai înalte gândiri într’o frumuseță de forme, subt al cărei farmec limba română pare a primi o nouă viață.»

București, Decmvrie 1883.

T. MAIORESCU

Purtând data 1884, se știe că volumul era pe piață încă din Decemvrie 1883, cum lasă a se bănui însăși prefața, datată Decemvrie și adăugată în frunte, după ce volumul e în întregime tipărit. Afară de Convorbiri apariția volumului mai e semnalată de Familia, din 1 Ianuarie 1884 și Contemporanul pe Ianuarie, cum informează G. Ibrăileanu, în studiile sale;

«Mai mult! Se poate preciza și ziua când a apărut volumul. Apariția volumului este anunțată în ziarul Romanulu de Joui, 22 Decemvrie 1883 la rubrica «Sciri d’ale zilei». («A apărut în editura librăriei Socec din București, Poesiile lui Mihail Eminescu, într’un splendid volum de 300 pag., care face cea mai mare onoare artei tipografice etc.»). Apariția volumului e anunțată în ziarul România Liberă din 23 Decemvrie 1883, la rubrica «Cronica zilei». («Poeziile eminentului nostru poet Eminescu au apărut. . . Recomandăm cu stăruință cetitorilor noștri volumul apărut astăzi în librăria d-lui Socec, o perlă fără preț a poeziei noastre»)[2].

Ce a însemnat ediția aceasta pentru circulația intensă a poeziilor și faimei lui Eminescu, abia dacă mai e nevoie să amintim.

In ce grad, iarăși, ediția aceasta era, în același timp, și o faptă bună se poate vedea din discreția cu care Maiorescu înțelegea să adoarmă neliniștile poetului:

De vreai să știi, îi scria T. M., la sanatoriul din Ober-Döbling, unde era instalat, cu ce mijloace ești susținut deocamdată? Bine, Domnule Eminescu, suntem noi așa străini unii de alții? Nu știi D-ta iubirea (și dacă ‘mi dai voie să întrebuițez cuvântul exact, deși este mai tare) admirația adeseori entusiastă ce o am și eu și tot cercul nostru literar pentru D-ta, pentru poesiile D-tale, și pentru toată lucrarea D-tale literară și politică? Dar a fost o adevărată exploziune de iubire cu care noi toți prietenii D-tale (și numai aceștia) am contribuit pentru puținele trebuințe materiale ce le reclama situația. Și n’ai fi făcut și D-ta tot așa din multul-puținul ce l-ai fi avut când ar fi fost vorba de orice amic, necum de un amic de valoarea D-tale?

«Acum trebue să mai știi, că volumul de poesii [ce] ți l-a publicat Socec, după îndemnul meu în Dechemvrie anul trecut, a avut cel mai mare succes, așa încât Socec stă încă uimit. In aceste 7 săptămâni dela aparițiunea lui, s’au vândut 700 de exemplare; o mie este toată ediția și de pe acum trebue să te gândești la ediția a doua, care va fi reclamată pe la toamnă și în care vei putea face toate îndreptările ce le crezi de trebuință. Poesiile d-tale sunt astăzi cetite de toate cucoanele, dela Palat până la mahala la Tirchilești, și la întoarcere în țară te vei trezi cel mai popular scriitor al României… «Was ich mir dafor Koofe!»! Așa cam este, dar tot nu este râu, când te simți primit cu atâta iubire de compatrioții tăi»[3].

Alcătuită într’un spirit din cele mai atente, și subordonată întru totul durerosului eveniment ce venea să curme așa de crud o carieră în plină ascensiune, ediția Maiorescu s’a păstrat neschimbată, de-a-lungul tuturor retipăririlor câte au urmat, sporită doar cu câteva «postume », ce se vor înregistra la locul lor. Mai mult, ediția Maiorescu a rămas și până astăzi modelul celei mai ideale orânduiri a poeziilor lui Eminescu, și dela sugestiile ei au plecat nenumărați alți editori.

Intr’o atare ediție, menită să pledeze nefericirea unuia din cei mai perfecți și mai unitari poeți români, nu-și puteau afla loc poeziile de tinereță ale lui Eminescu, de a căror lipsă vorbea, cu atâta justeță, de alminteri, Hasdeu, la centenarul din 1902, al lui Eliade Rădulescu. Și ele n’au fost niciodată adaose, nici în timpul vieții lui Maiorescu, nici după aceea, ediția aceasta rămânând înainte de toate, ediția poeziilor apărute, sau cari aveau să apară, aproape în același timp cu ieșirea de sub tipar a culegerii, în Convorbiri.

Clasică, prin consacrarea unei jumătăți de veac, orânduirea[4] poeziilor în ediția Maiorescu este o operă cu totul personală a criticului și ea se cuvine înregistrată ca atare. Cu atât mai mult, cu cât formula ediția Maiorescu, de care ne vom folosi, în osebite rânduri, sintetizează nu numai metoda și data istorică, pe care le-a înscris în fruntea tabloului edițiilor eminesciene, dar și o formulă practică. Ea fixează o situație.

Acest cuprins și această ordine sunt următoarele: 1. Singurătate; 2. Lasă-ți lumea ta uitată; 3. Și dacă ramuri bat în geam; 4. Pajul Cupidon; 5. Ce te legeni, codrule; 6. Melancolie; 7. Rugăciunea unui Dac; 8. Pe aceeași ulicioară; 9. De câte ori, iubito; 10. O rămâi; 11. Despărțire; 12. Crăiasa din povești; 13. Odă; 14. La mijloc de codru des; 15. Venere și Madona; 16. Sonet (Iubind în taină); 17. Sonet (Afară-i toamnă); 18. Sonet (Sunt ani la mijloc); 19. Sonet (Când însuși glasul); 20. Sonet (Trecut-au anii); 21. Sonet (S’a stins viața, falnicei Veneții) ; 22. Dorința; 23. Mortua est; 24. Noaptea; 25. Egipetul; 26. Adio; 27. Ce e amorul; 28. Lacul; 29. Înger și demon; 30. Floare albastră; 31. Se bate miezul nopții; 32. Inger de pază; 33. Atât de fragedă; 34. O mamă dulce mamă; 35. Făt frumos din Tei; 36. Cu mâne zilele-ți adaugi; 37. Din valurile vremei; 38. Povestea Codrului; 59. Impărat și Proletar; 40. Pe lângă plopii fără soț; 41. Glossa; 42. S’a dus amorul; 43. Departe sunt de tine ; 44. Freamăt de codru; 45. De-or trece anii; 46. Te duci; 47. Peste vârfuri; 48. Somnoroase păsărele; 49. Revedere; 50. Când amintirile; 51. Doina; 52. Mai am un singur dor; Variantă; Altă variantă; Altă variantă; 53. Epigonii; 54. Călin; 55. Strigoii; 56. Satira I; 57. Satira II; 58. Satira III;59. Satira IV; 60. Luceafărul; 61. Criticilor mei.

Un total de 64 poezii, dacă adunăm și cele 3 variante, nenumerotate, ale poeziei Mai am un singur dor.

Textul ediției Maiorescu este, pe de o parte, al poeziilor apărute în Convorbiri, pe de alta, al celor ce aveau să se publice îndată, în grupe masive, și despre cari Maiorescu spunea că le are «dela persoane particulare». Oricâtă fantazie și vervă ar cheltui G. Ibrăilenu în studiile sale asupra edițiilor din Eminescu, câtă vreme lipsesc informațiile autentice, orice discuție poate fi considerată, cu chiar una din expresiile istoricului literar, «un lux». Există o chestiune a «lăzii» cu manuscripte și ea apare, fie în corespondența lui Eminescu, fie în reportagiile timpului. Dar despre această chestiune nu avem date precise, cum nu avem nici despre situația exactă a transferului acestor manuscrise, pe cari Maiorescu le dona Academiei Române, în 1902. Nimic nu împiedecă să, bănuim că, totuși, Maiorescu a utilizat aceste manuscrise și acum, în 1885, când pregătea întâia ediție, după cum le-a utilizat și după moartea poetului, când publica Dalila, într’o formă, cu mult simț al retușelor, pusă la punct și care presupune, neîndoios, cercetarea de aproape a manuscriselor. De altminteri, textul cu care Maiorescu dona în 1902, Academiei, manuscrisele poetului, text ce se poate ceti în notă încurajează orice presupunere de felul acesteia. «Persoanele particulare» dela 1883, se poate să fi fost o formulă convențională[5].

Marea problemă a persoanelor particulare, din care fantezia polițistă a lui G. Ibrăileanu și pâna la un punct gustul de analiză al romancierului, au făcut o afacere cu adevărat tenebroasă și pe care și-a clădit întreaga teorie a postumelor lui Eminescu, se prea poate să fi fost, în realitate, un lucru cu mult mai inocent. Ibrăileanu n’a prea fost unul din familiarii manuscriselor eminesciene. Altminteri ar fi observat că începând încă din 1867, copiile caligrafice, transcrise ca pentru tipar se succed, cu constantă metodă. N’ar fi fost deci exclus ca Maiorescu să fi găsit aceste ultime poezii ca pe un pachet de epistole, învestit cu toate formele legale, dar care dintr’un motiv de forță majoră n’a apucat să fie expediat cu poșta. lată, toată problema postumității și non postumității, redusă la propriile ei limite. Așa dar grupul acesta de poezii a trecut din manuscrise, în ediția primă și apoi în Convorbiri, din care pricină au și fost scutite de erori de tipar, cu excepția mizerii pentru mișeii din Glossa.

Celelalte, începând cu Venere si Madonă și sfârșind cu Doina (mai puțin Luceafărul, care și el trece prin camera obscură a retușărilor maioresciene), câte apăruseră, în Convorbiri Literare, unde nu fuseseră cruțate de greșeli de tipar, păstrează, în prima ediție Maiorescu, aproape toate erorile. Ba chiar și în edițiile următoare și, precum se va specifica, la locul său, până în zilele noastre. Că Maiorescu îngrijea de această ediție el însuși, însuși o mărturisește în câteva rânduri, după cum mărturisește că tot el făcuse și corecturile primei ediții. Ceea ce explică cu greu perpetuarea și consfințirea multora din erorile, așa zise clasice[6].

Dintre erorile de tipar ale Convorbirilor, cari au trecut nestânjenite în prima ediție Maiorescu și au împietrit prinse în fildeșul versurilor, de-a-lungul tuturor edițiilor, mai im-portante sunt:

Pân’ ești clară ca o rosă, pân’ ești dulce ca o floare.

(Noaptea)

Clară, ca o rosă pentru rouă – eroare semnalată, într’un anume fel, chiar de Hasdeu, puțină vreme după săvârșirea ei (cf. pag. 518, a ediției de față).

Acolo ‘n ochi de pădure
Lângă bolta cea senină
Și sub trestia cea lină
Vom ședea în foi de mure.

(Floare Albastră)

cu intervertirea versurilor 2 și 3. Chestiunea poate fi urmărită, în această ediție la capitolul respectiv.

A statelor greoaie, cari trebue ‘mpinse;
Atunci veți muri lesne fără de-amor și grijă;
Poporul lui îl face tăcut și umilit.

(Impărat si Proletar)

despre cari se va vorbi imediat.

Nu spera când vezi mizerii
La izbândă făcând punte

(Glossa)

 cu mizerii pentru mișeii.

Suprimarea versului: Și cum vin cu drum de fier din Doina – semnalată cum se va vedea, și de Ion Gorun și de Anghel Demetriescu.

In legătură cu erorile din Impărat și Proletar, se cuvine să menționăm că două din ele, cele mai importante, fuseseră corectate, înainte de apariția întâiei ediții Maiorescu, și anume în Contemporanul. Un mic istoric se impune.

După cunoscuta epigramă a lui Macedonski, I. Nădejde publică în Contemporanul (III, 2) din 16 August 1883, un vehement articol de protest în care reproduce epigrama încriminată, și o taxează drept «faptă sălbatecă». Incepând cu numărul următor, și ca să dea o mai mare importanță protestului, reproduce «Din poeziile lui Eminescu» (e chiar titlul rubricei), însoțindu-le de o notiță explicativă, iscălită X. Epigrama lui Macedonski, reprodusă și ea în numărul anterior începea, se știe, cu: «Un X… pretins poet, acum…». Notița precizează ca transcrierea poeziilor lui Eminescu se face după Convorbiri.

Și se tipăresc: Scrisoarea întâia și Scrisoarea a doua (în Contemporanul, III, 3, 1 Septemvrie 1883); Scrisoarea a treia, partea 1-a (ibid. 4, 16 Septemvrie); Scrisoarea a treia, partea II-a (ibid., 5, 1 Octomvrie); Scrisoarea a patra (ibid., 6, 16, Ocomvrie) cu ultimele două versuri, în italice; Impărat și Proletar (ibid., 7, 1 Noemvrie 1883), având îndreptate:

v 23: A statelor greoaie care trebue ‘mpinse

v 120: Poporul loc îi face tăcut și umilit

(Rămânea eroarea din v. 106: Atunci veți muri lesne fără de-amor și grijă – amor pentru amar).

După care urmează: Venere și Madonă (ibid., 8, 16 Noemvrie). In Nr. 12 din 15 Ianuarie 1884 se tipăresc ecouri de la banchetul Junimei și în Nr. 13 din 1 Februarie 1884 sub titlul «Din poeziile lui Eminescu (sfârșit)», următoarea valoroasă notă: «Incepurăm a publica din poeziile lui Eminescu, când nu știam că în curând va ieși un volum care să le cuprindă, dacă nu pe toate, dar cel puțin pe cele mai însemnate. Prin publicarea volumului se face de prisos lucrarea noastră, de vreme ce nu ne îndoim că toți cetitorii noștri se vor grăbi să-l cumpere. Volumul a ieșit în București în ediția d-lui Socec și costă patru lei. Aice vom publica câteva poezii populare din volum ca să vadă oricine ce efecte frumoase este în stare să pricinuiască poezia poporului, dacă știe cineva să se pătrundă de dânsa. Mai publicăm și poezia dela sfârșitul volumului «Criticilor mei». Dacă, cum auzim, poetul s’a însănătoșat, cu atâta mai bine. Va vedea cum îl prețuiau de mult oamenii și că se înșelase privind prea aspru lumea». Și se reproduc: Ce te legeni codrule, Revedere, Doină și Criticilor mei.

Un capitol special al ediției Maiorescu îl formează tipărirea Luceafărului. Lăsând desvoltărilor de rigoare rândul și locul lor în capitolul respectiv, să spunem de pe acum că versiunea scăzută, cu patru strofe a Luceafărului din ediția Maiorescu este o lucrare ce-i aparține întru totul. Apărut în Almanahul României June, în Aprilie 1883, Luceafărul e reprodus aidoma în Convorbiri Literare din August, același an, după îmbolnăvirea poetului. Incepând să lucreze prin Noemvrie la ediția sa, Maiorescu aplică textului din Convorbiri o reducție de patru strofe, dictată, de sigur, de criterii pe cari nu le-a explicat, dar cari se pot cu lesniciune formula. Un lucru cată totuși să recunoaștem: simplificarea impusă de Maiorescu, arbitrară ca orice intervenție străină, s’a făcut cu păstrarea legăturilor organice. Suprimând cunoscutele trei strofe, din îmbierea Creatorului, Maiorescu avea grija și de sigur instinctul logic, să substitue vechei tranziții, una nouă, care era cerută de noul contur al poemei. In felul acesta, amputarea a trecut neobservată. Au greșit însă, aceia dintre editori cari păstrând versiunea Maiorescu, au revenit la tranziția Convorbirilor.

O operație de același fel va efectua Maiorescu pentru Dalila, pe care o anexează, poate ediției a V-a, după ce o tipărise în Convorbiri.

POESII || de || MIHAIL EMINESCU || Ediția a doua || Editura Librăriei || Socecu &-Comp. – București || 1885.

VI + 2 (nenumerotate) + 307 pag.

Portret miniatural și iscălitură compusă caligrafic, din caractere de tipar.

Prefața ediției întâia.

Erorile de tipar se mențin.

Ediția a 3-a ne e cunoscută, numai din următoarea notiță a ediției Gh. Adamescu : «Idem. Ed. 3-a 1888. Un exemplar în Biblioteca Clubului Tinerimei din București. Aceleași poezii. Prefața lui Maiorescu și notița lui Giurescu despre data nașterii autorului».

Intr’un articol al lui Corneliu Botez: «Unde s’a născut poetul Eminescu», Mihail Eminescu, I, 6, 1 Martie 1904, se vorbește de o «edițiune de lux a poeziilor lui Eminescu din anul 1887, apărută sub îngrijirea d-lui T. L. Maiorescu, în editura Librăriei Socec …».

Ce este, însă, puțin probabil, e ca la 1887 sau 1888 să fi apărut notița lui Giurescu, tipărită, cum se va vedea, abia în ediția a șasea, peste vreo patru ani.

POESII || de || MIHAIL EMINESCU || – || Ediția a patra || – || Cu o notiță biografică de T. Maiorescu.|| Editura Librăriei || Socecu & Comp. București || 1889.

XIV + 315 pag.; portret miniatural; prefața ediției întâia și întâia parte din studiul «Eminescu și. Poeziile lui», apărut în Convorbiri Literare, XXIII, 8, 1 Noemvrie 1889.

In legătură cu ediția a patra se cuvin reproduse câteva rânduri din articolul ce Alexandru Hodoș, (Ion Gorun de mai târziu), publica sub transparent pseudonim în Fântâna Blanduziei:

Ediția a patra, departe de a fi completată, păstrează chiar și greșelile ediției a treia, afară de una singură, îndreptată și aceea nu în textul cărții ci la sfârșit într’o erată! Este adăogarea unui vers, lăsat afară din Satira I, după versul:

Căci sub frunte-i viitorul și trecutul să încheagă,

Noaptea-adânc’ a veciniciei, el în șiruri o desleagă.

Dar cine n’a observat, în edițiile anterioare și alte lăsări afară, cum e de pildă în celebra Doină, versul:

Și cum vin cu drum de fier
Toate cântecele pier.

Ei bine, și în ediția a patra, ca și în celelalte, în zadar cauți chiar și la erată urma primului vers lăsat afară Nici atât nu-i d’ajuns.

Ediția a patra păstrează din ediția a treia erori cari în edițiile anterioare nu erau, cum e de pildă;

Din Coian la Vatra Dornii

In loc de Boian – și altele mai mărunte, sumedenie!

Ca lucrare tipografică, de asemenea ediția a patra e inferioară cu ceva celorlalte ediții.

In loc să se îngrijească, cum cred că-i era datoria mai înainte de toate, ca să curețe de greșeli, să împlinească lacune și să caute a completa după putință volumul de poezii al lui Eminescu, d-l Maiorescu și-a tipărit, în adevăr, în fruntea volumului, studiul cu care ne amenințase în Convorbiri Literare.

A lăsat, ce-i drept, de o parte titlul pretențios al studiului; îl numește acum numai notiță biografică și-i păstrează numai partea întâia, partea în care cu contrazicerile și neesactitățile pe care le-am arătat într’un articol din Nr. 7 al «Fântânii Blanduziei»[7], își face apărarea în contra imputărilor că d-sa și alții ca d-sa ar fi lăsat pe Eminescu în mizerie, din pricina căreia ar fi nebunit…[8].

Până ce vom fi consultat un exemplar, nu putem ști ce spor de texte va fi avut față de ediția a 4-a. Judecând după faptul că numărul din I Februarie 1890, al Convorbirilor, și sub titlul «Două poezii postume ale lui Mihail Eminescu», Titu Maiorescu publica sonetul Or câte stele si Dalila, însoțindu-le de notița cu care ne vom mai întâlni, și a cărei concluzie era că: «aceste două poezii cuprind versuri de-o unică frumusețe și (că) nu pot lipsi din opera lui Eminescu» – s’ar putea, zic, deduce că ediția ce urmă – a 5-a – va fi însumat și aceste doua texte. Cu certitudine, însă, nu se poate afirma. Ce este sigur este că ediția a 6-a, ce apare in 1892, însumează 4 poezii noui, pe care Convorbirile se grăbesc să le reproducă. Și nimic nu se spune de Dalila și Or câte stele. Pentrucă figuraseră în ediția a 5-a? Pentrucă vor figura abia în a 7-a?

Iată întrebări, pe cari numai prezența unui exemplar le va deslega[9].

Ediția a 6-a de asemeni nu ne este cunoscută. Dar despre ea avem date precise în notița apărută în Convorbiri Literare, XXVI, 3, din I Iulie 1892.

Sub titlul «Patru poesii de Eminescu», redacția scria:

«Noua ediție (a 6-a) a poesiilor lui Eminescu, apărută la Socecu & C-nie în luna trecută sub îngrijirea d-lui T. Maiorescu și cu îndreptarea multor greșeli de tipar din ediția precedentă, este sporită cu următoarele poesii găsite pe câteva foi scrise de mâna lui Eminescu. D. Maiorescu le însoțește cu o notă la pag. 294, în care spune: «poesiile, scrise – pe cât se vede – în prima aruncătură a condeiului, au rămas nerevăzute de poet și nepublicate de el; una din ele este numai un fragment de 3 strofe. «Rugăciunea» se află intercalată într’o poesie de 12 strofe, intitulată Ta twam asi, având însă în manuscript fiecare strofă rânduri șterse și neînlocuite etc. Dar și așa cum le găsim astăzi, aceste poezii cuprind versuri de o unica frumusețe și nu pot lipsi din opera lui Eminescu.

De altminteri noua ediție se folosește, într’un Post-scriptum, pentru fixarea datei nașterii lui Eminescu de scrisoarea d-lui Giurescu, publicată în numărul Convorbirilor dela I Iunie a. c. »

Și urmează: Intre păsări, Pe un album, Rugăciune și Fragment. De reținut: întâi că ediția a 6-a se întregește cu 4 poezii postume și, al doilea, că abia dela această a șasea ediție apare textul lui N. D. Giurescu, privitor la rectificarea anului nașterii lui Eminescu.

In aceeași vreme în care se pregătea tipărirea ediției a 6-a, Titu Maiorescu trimite lui I. V. Socec, o scrisoare în care după ce amintea că de venitul multelor ediții s’a bucurat poetul, «în cei din urmă ani ai vieței sale», făcea propunerea ca pe viitor, librăria-editoare să rezerve câte 600 lei pentru fiecare nouă ediție de una mie exemplare, care să fie destinați «la premiarea acelor lucrări literare scrise de studenți români, care – pe lângă valoarea lor – să fie în oarecare legătură cu concepțiunile caracteristice cuprinse în opera lui Eminescu ».

Dar abia după două mici premii, din care unul se dă scriitorului N. Basilescu, acordul e zădărnicit de somația, ce căpitanul Mateiu Eminescu tipărește în Monitorul Oficial din 9 Octomvrie 1894, prin care declara că «nimeni nu are dreptul a edita și vinde scrierile rămase» dela decedatul său frate. «Firește că în urma acestei înștiințări scria comentatorul, și a primirii unei somațiuni deosebite, Casa Socec a suspendat editarea poesiilor lui Eminescu[10]».

Cum ediția a VII-a apare în 1895, și tot la Socec, e de presupus că o tranzacție va fi intervenit, din timp, între părți.

POESII || de || MIHAIL EMINESCU || – || Ediția a șeaptea || – || A șeaptea mie de exemplare|| – || Cu o notiță biografică de T. Maiorescu || București || Editura Librăriei Socecu & Comp. || 1895.

XVI +318 pag. Pe verso foaei de titlu: «Exemplarele No. 1 până la 50 din ediția VII, sunt tipărite pe hârtie olandesă».

Cuprinde: prefața la ediția d’intâi; Poetul Eminescu, apărut în ed. a IV-a, datat greșit: București, Octomvrie 1887; la fine, notița lui N. D. Giurescu. Vignetele, cul-de-lampe-urile și ornamentele din lăuntru s’au suprimat. Sunt 73 poezii (cu cele 3 variante pentru Mai am un singur dor: 76). La pag. 294, în nota sonetului Or câte stele, notă ce se va reproduce în toate edițiile câte vor mai urma, se vorbește de cele 6 poezii adaose «scrise pe cât se vede – în prima aruncătură a condeiului, (ce) au rămas nerevăzute de poet, nepublicate de el» și încheie cu: «Dar și așa cum le găsim astăzi, aceste poezii cuprind versuri de o unică frumusețe ce nu pot lipsi din opera lui Eminescu».

Poeziile adaose sunt: Sonet, Oricâte stele, Pe un album, Intre păsări, Fragment, Rugăciune, Dalila.

Greșelile de tipar, aceleași – mai puțin versul din Doina, de astădată restituit.

POESII || de || MIHAIL EMINESCU || – || Ediția a opta || * || A opta mie de exemplare || * || Cu o notiță biografică de T. Maiorescu || – || București || Editura Librăriei Socecu & Comp. || 1901.

XVI + 260 pag. Pe copertă: Prețul Lei 1,50. Același cuprins, aceleași erori de tipar, în datarea notiței biografice ca și la poezii.

Edițiile a 9-a și a l0-a nu ne sunt cunoscute. Ele au apărut în răstimpul dintre 1901, data celei de a 8-a și 1913, data celei de a II-a ediții.

POEZII || de || MIHAIL EMINESCU || – || Ediția a unsprezecea || * || A treisprezecea și a patrusprezecea mie de exemplare || * || Cu o notiță biografică de T. Maiorescu-|| – || București || Editura Librăriei .Socec & Comp., Societate Anonimă || 1913.

271 pag. + tabla de materii; Pe copertă: Prețul Lei 1,50. Același conținut, aceleași erori de tipar. Notița biografică, de astădată: București, Octomvrie 1897.

MIHAIL EMINESCU || – || POEZII || Cu o notiță biografică de T. Maiorescu || – || București || Editura Librăriei Socec & Comp., Societate Anonimă.

271 pag. + tabla de materii [f. a.; c.ca 1920].

MIHAIL EMINESCU || – || POEZII || Cu o notiță biografică de T. Maiorescu || – || București || Editura Librăriei Socec & Comp., Societate Anonimă || [1922].

Anul pe copertă; 271 pag. + tabla de materii; același conținut etc.

MIHAIL EMINESCU || – || OPERE COMPLETE || – || Seria I || POESII || – || Volumul I || – || Cu o notiță biografică de T. Maiorescu || s. ed. || București || Editura .Librăriei Socec & Co., Soc. Anonimă || 1922.

Pe copertă: Biblioteca Clasică.

Volum mic, cartonat, 185 pag.; același conținut etc.

Cuprinde 49 poezii dela Singurătate până la Revedere. Toate poeziile in vers lung, sunt frânte . . .

Tipăritura neglijentă, în ciuda exteriorului.

MIHAIL EMINESCU || – POEZII || Cu o notiță biografică de T. Maiorescu || – || București || Editura Librăriei Socec & Comp., Societate Anonimă.

271 pag. + tabla de materii. Același conținut etc. [f. a.; c.ca 1924].

MIHAIL EMINESCU || POEZII || Cu o notiță biografică de T. Maiorescu || s. || București Editura Librăriei «Socec & Co.», S. A.

271 pag. [f. a., c.ca 1927].

Același conținut, aceleași erori.

MIHAIL EMINESCU || POEZII || După prima ediție publicată || cu o notiță biografică || de || T. Maiorescu s.ed. || Editura Librăriei|| Socec & Co., S. A. || București.

|| Editura Librăriei|| Socec & Co., S. A. || București.

265 pag. [f. a. Din post-fața: 1936].

Același conținut, la care se adaogă o Postfață semnată de d-l V. Demetrius, care și-ar fi dat osteneala să elimine greșelile de tipar, strecurate an de an în ediția Maiorescu. Note interioare semnalează, în deosebi, erorile ediției a IV-a. Câteva intervențiuni arbitrare, în note, strică tocmai scopului urmărit de editor: restituirea caracterului primei ediții.

In schimb se păstrează toate evidențele și istoricele erori de tipar ale ediției prime, semnalate și până acum si a căror dăinuire nimic nu o îndreptățește.

 

1890. EMINESCU || – || PROZA ȘI VERSURI || s. || Editor, V. G. Morțun || Iași, 1890.

254 pag. In frunte o scrisoare autografă a lui Eminescu, în cuprinsul:

Botoșani, 10 Noemvrie 1887.

Mult stimate amice,

Boala îndelungată de care am suferit, m’a împiedecat dela ținerea unei corespondențe regulate. Acum, fiind întrucâtva mai restabilit, viu a Vă ruga să V’aduceți a minte de mine, de lipsa aproape absolută de mijloace de subsistență, în care mă aflu.

Dacă Vă este cu putință de-a-mi veni în ajutor, Vă rog a o face cât de curând, căci cea mai neagră mizerie mă amenință.

In așteptarea unui răspuns rămân al D-Voastre,

Devotat amic

M. Eminescu.

Volumul cuprinde ca proză: Făt-Frumos din lacrimă, Sărmanul Dionis și Influența Austriacă. Ca poezii: Făt-Frumos din teiu, Foaie veștedă, Diana, Dalila, Nu mă înțelegi, Sara pe deal, La steaua, De ce nu-mi vii, Kamadeva, cele 12 poezii din Familia, dintre 1866 – 1869, Din noaptea (Familia, 1884) și ca poezii postume: Vieața și Stelele’n cer (din Fântâna Blanduziei). Prefața editorului dă indicațiuni precise și prețioase, asupra locului unde au apărut bucățile în proză și versuri. Observațiile însoțitoare sunt și astăzi de actualitate. La Făt-Frumos din teiu: «Această poezie poate fi socotită ca o variantă a poeziei cu același titlu publicată în volumul editat de Librăria Socec și care în Convorbiri Literare, anul XI, Nr. 12 purta titlul: «Povestea Teiului».

Despre poeziile din Familia: «Socot că vom aduce un serviciu însemnat celor ce se îndeletnicesc cu cercetarea amănunțită și cu studiul desvoltării geniului poetic al lui Eminescu, publicând aci și întâiele bucăți ale marelui nostru poet».

Despre cele două poezii postume: «Apoi ca poezii postume, am găsit două bucăți publicate, fără titluri, de către revista bucureșteană «Fântâna Blanduziei» și culese dintr’un notes al lui Eminescu. Publicându-le aici am întitulat întâia poezie: «Vieața», iar pe a doua cu întâiul ei vers».

Postfața se încheie cu următoarele rânduri: «Volumul de față trebuia să apară de anul trecut și editorele, care în această publicație nu urmărea un gând bănesc, era să-și scoată numai cheltuelile, rămânind ca autorul să beneficieze de tot câștigul.

«De atuncea încoace Mihaiu Eminescu săvârșindu-se din vieață, publicațiunea a fost întreruptă; dar credincios înțelegerii avute, editorele nu voiește să tragă nici un folos bănesc din acest volum și va depune în mânele societății întocmite pentru înălțarea statuei nepieritorului poet câștigul net al acestei publicații».

Iar la fine, aceste utile și rarissime detalii de tiraj:

Volumul s’a tipărit:

101 exemplare numerotate, ediție de lux, hârtie velină, întovărășite de fotogr.

Autorului …………………………………………. 10 lei

501 ex. hârtie velină …………………………..…… 5 lei

1001 ex. ediție populară ……………………….……3 lei

(Un cetitor a calculat cu creionul și a aflat suma de: 6508 lei)

 

In legătură cu ediția Morțun, Familia, XXVI, 28, din 15/27 Iunie 1890, reproduce recenzia ce N. A. Bogdan publicase în Era Nouă. De punerile la punct, referitoare la proza lui Eminescu, atât de revelatoare la epoca aceea, vom aminti cu prilejul editării operei în proză. Reproducem, aici, câteva din obiecțiile de ordin general și de bun simț:

«Apoi – nu știm ce l-a îndrituit pe editorul «Prozei și Versurilor» lui Eminescu, de a publica scrierile sale, din acest volum, cu o ortografie … nădejdiană. Oricât ar fi mai trăit Eminescu, cred că n’ar fi avut plăcerea de a scrie două rânduri, de pildă, ca acestea:

«Ochii negri, cari ierau ai iei, iera, iel întreg, iel copilul… Iea îl crescu..».

Asta ar însemna a desgropa un craniu de sfânt, și a-l espune privirei publice îmbrăcat cu un joben, or cu o pipă între dinți!

De asemenea nu știm ce motiv literar a împins pe d-l Mortzun a publica, în reproducție litografică, o scrisoare a poetului – care numai între operele lui și mai ales în fruntea unui volum, nu-și avea locul. Cu toții știm că Eminescu a fost redus la mizerie; cu toții știm că și amicii și cei ce numai au auzit de numele și meritele lui, au contribuit cu mult-puțin spre a-i ameliora suferințele, ceea ce poate a făcut-o și d-l Mortzun, sau persoana cărei îi va fi adresată acea scrisoare (căci nu se spune cui anume e adresată). Făcut-a d-l Mortzun o biografie a poetului, în care la partea suferințelor sale să introducă acel act olograf?».

MIHAIL EMINESCU|| – || POEZII || (Complecte) ||s. || Iași || Editura Librăriei Frații Șaraga.

VIII +213 pag. [f. a.].

Patetică prefață de A. D. Xenopol, datată Februar 1893.

Incepe cu Vieața, Stelele ‘n cer, poeziile din Familia și sfârșește cu La moartea lui Aron Pumnul. Postumele ediției Maiorescu. Cronologie greșită.

MIHAIL EMINESCU || – || POEZII || Complecte || s. || Iași || Editura Librăriei Frații Șaraga.

240 pag. Pe copertă: A 12-a miie. Colecțiunea Șaraga. Prețul I leu.

Noua prefață A. D. Xenopol însoțită de următoarea notiță:

«Manuscriptele de mai sus, despre care vorbește d-nul A. D. Xenopol, ni le-au dăruit D-nul George Butman, fost pe-atunci compozitor de litere, la Convorbiri Literare, care văzând că textul poeziilor se publică cu oarecare corecție din partea redacției, i-au plăcut a păstra manuscriptul lor în original, spre a le avea așa complete precum erau ele».

MIHAIL EMINESCU || – || POEZII || Complecte || s. || Iași || Editura Librăriei Frații Șaraga.

Pe copertă: No. 7. A 13-a mie. Colecțiunea Șaraga. Prețul I leu [f. an]. Scurta prefață A. D. Xenopol, interesantă pentru sugestiile și obiecțiile ce trezește:

«Edițiunea aceasta nouă a poeziilor lui Mihai Eminescu se deosebește de acele ale altor editori, mai întâiu prin întocmirea șirului lor cronologic, după data publicării lor în diferitele reviste și scrieri din care au fost culese. Intrucât data alcătuirii lor trebue să corespundă îndeobște cu aceea a publicărei, se poate vedea din ediția de față modul cum s’a desvoltat geniul lui Eminescu.

Asupra acestei împrejurări, putem observa că spiritul poetic a lui Eminescu, deși înnăscut, a ajuns la deplina lui înflorire destul de târziu. In poeziile lui începătornice, el se arată stângaciu în rostiri, greoiu în limba adeseori plină de neologisme neîndreptățite, confuz în idei și sărac în rime. Unele din aceste defecte stăruesc până și în timpurile de mai târziu. Așa în Impărat și Proletar, în Strigoii și altele.

Putem zice că talentul lui Eminescu nu ajunge în deplina lui desvoltare decât în 1877. Când ne gândim că în 1883, minunatul său spirit fu zdrobit pentru totdeauna, abia atunci putem prețui însemnata pierdere ce a încercat-o literatura românească prin înnebunirea lui Eminescu.

Ediția de față este apoi mai completă decât toate cele precedente, atât prin restituirea adevărată a textului, după manuscriptele originale pe care am fost destul de fericiți a le afla, pentru o parte din poeziile lui, pe cât și prin o reproducere mai exactă a poeziilor publicate și care în multe din tipăririi anterioare erau pline de greșeli care le schimbau înțălesul».

MHAIL EMINESCU || – || POESII || – || Carte didactică || Aprobată de Onor. Minister al Instrucțiunei publice și Cultelor|| Pentru uzul școlilor || – || Editori || S. Dimitriu & Matei Eminescu || – || București || – || Lito.-Tipografia Codreanu & Săvoiu Calea Rahovei Nr. 5 || 1895.

78 pag.; Prețul 50 bani; mică prefață de N. Petrașcu.

MIHAIL EMINESCU || POESII || – || Carte didactică || Aprobată de Onor. Minister al Instrucțiunei Publice și Cultelor || sub No. 2531 din 28 Aprilie 1895 || Pentru usul școalelor || – || Iași || Editura Librăriei Școalelor, Frații Șaraga || 1896.

Pe copertă: a 3-a mie, (evident: ex. dela Academie); Biblioteca Șaraga, sub Poesii: I, jos: No. 9

(din «Biblioteca Șaraga» a 25 bani volumul), Prețul 25 bani.

Pe fila 3: portretul dela Neamț.

Pe fila 5 – 6 (n-rotate și I – II): Un cuvânt, datat Martie 1896, iscălit: I. I. Alexandrescu-Dafin.

Intre altele:

«Ie lucru curios că în cărțile pentru școalele primare, aproape de loc nu se citează din poieziele nemuritorului nostru poiet, Mihail Eminescu. Cu atâta mai mult, că la Eminescu găsim bogăția și stilul cel mai curat din tot ce s’a scris în românește, cu excepție bine înțeles de un Creangă, neîntrecutul povestitor popular».

Biblioteca pentru Toți || – || MIHAIL EMINESCU || – || POESII || Cu notița bio-grafică || de || căpitanul Eminescu, fratele poetului Mihail Eminescu || s. || București || – Editura Librăriei Leon Alcalay || No. 37. – Calea Victoriei. – No. 37. || (Sub Hotel Bulevard).

Pe copertă: No. 195 – 196 [f. a.].

M. EMINESCU || – || POEZII || – Ediție îngrijită după manuscrise de Ion Scurtu || s. || București|| «Minerva», Institut de Arte || Grafice și Editură, B-dul Academiei ||, 3. – Edgar Quinet, 4. || 1908.

Coperta de Ary Murnu. Prețul: Lei 1,50.

XXVIII (prefața, datată: București, August 1908) +352 pag.

Introducerea lui Ion Scurtu – în atâtea privințe excelentă, cu intuiții sigure și de o terminologie ce se impune oricărui familiar al manuscriselor – începe cu examenul, atent urmărit, al edițiilor de până la a sa, care va fi «dorita ediție critică, autentică în text, completă în cuprins, orânduită după toate normele obicinuite aiurea, spre mulțumirea științei și a marelui public cititor».

Un Adaos, final, completează izvoarele însemnate la fiecare pagină și dovedește că Ion Scurtu a fost întâiul cercetător pasionat al manuscriselor, care și-ar fi desăvârșit fără doar și poate ediția, dacă Parcele i-ar fi îngăduit-o. Poeziile sunt împărțite în trei perioade: a tinereții întâia, a tinereții a doua și a maturității. In lăuntrul cadrului cronologic, o nouă «grupare psihologică, după fondul de sentimente și de idei al poeziilor».

M. EMINESCU || – || LUMINĂ || DE LUNĂ || POEZII || – || Ediție îngrijită după ma- || nuscrise de Ion Scurtu || s. || București || «Minerva». – Institut de Arte || Grafice și Editură. – Bulevardul || Academiei 3. – Edgar-Quinet, 4 || 1910.

Copertă Ary Murnu. Prețul: Lei 2.

391 pag. (incl. Prefața. Datată: Iunie 1910, adaugă, în deosebi, justificarea noului titlu; Lumină de lună, care, într’adevăr, aparține lui Eminescu.

Erata, între alte greșeli, indică și Călin, unde în loc de: singurică’n cămăruță… cere să se citească : singurică ‘n cămășuță... (Sic!).

M. EMINESCU – || LUMINĂ || DE LUNĂ || POEZII || – || Ediție îngrijită după ma-|| nuscrise de Ion Scurtu|| s.|| București || «Minerva», Institut de Arte || Grafice și Editură, Bulevardul || Academiei 3. – Edgar Quinet 4 || 1912.

391 pag. Aceeași copertă, datată: 1910. Prefața datată: Iunie 1910.

 

MIHAIL EMINESCU || – || POEZII || – || Ediție revizuită || de || Ion Scurtu || s. || București || Editura Librăriei Leon Alcalay || Calea Victoriei 47.

252 pag.

Pe copertă: Ediție ilustrată (sic) și revizuită de Ion Scurtu, 1910 – Prețul Lei 2.

Biblioteca pentru Toți || – || MIHAIL EMINESCU || – || POEZII || – || Ediție revizuită de || Ion Scurtu || s. || Editura Librăriei Universale Leon Alcalay || Alcalay & Co || București – 37, Calea Victoriei, 37.

Pe copertă; No. 195 – 195 bis, 196 – 196 bis.

O mică prefață în termenii:

«Această nouă ediție a poeziilor lui Eminescu este revizuirea și îndreptarea vechei ediții din «Biblioteca pentru Toți».

Volumul cuprinde, în prima linie, poeziile publicate de autorul însuși și de prietenii săi literari. S’au adaos la sfârșit, ca o completare, numai acele poezii postume, care par definitiv închegate și sunt de o frumusețe deosebită, la înălțimea celorlalte poezii ale lui Eminescu, neavând lipsurile și imperfecțiunile, cari turburau și nemulțumeau pe cititorii amatori.

Astfel credem a fi pus la îndemâna acestui fel de cititori o ediție populară care se poate întrebuința cu încredere și cu folos».

MIHAIL EMINESCU || – || POESII || O notiță biografică || de || Ioan Săndulescu || – || Ediția II || Complectată și adăugită || s. ed. || București || – || Editura Librăriei Leon Alcalay || No. 37. – Calea Victoriei. – No. 37.

1. a. – [c.ca 1908]. Celebră prin erori de tipar și note fanteziste, ediția aceasta și-a atras o îndreptățită și severă critică din partea lui Scurtu.

Biblioteca poporală «Dacia» || – || No. 4 – 5 || M. EMINESCU și I. CREANGĂ || POVEȘTI ȘI POEZII cu două icoane || – || Prețul 20 bani || – || Cernăuți, 1910 || – || Editura Soc. Stud. «Dacia» || – || Tipografia Soc. «Școala Română». Suceava.

Broșură, 63 pag.: I – 31 inclusiv rezervate lui Eminescu. Portret de Viena.

«Mihail Eminescu, notiță biografică », se încheie cu rândurile:

«In Eminescu s’au întrupat durerile și nădejdiile unui neam întreg. Mintea lui mare a înțeles necazurile poporului nostru și inima lui largă a simțit durerea îngrămădită în cele 12 milioane de suflete românești. Pe dânsul l-au durut durerile noastre, iar durerile noastre sunt aceleași și în ziua de azi; de aceea să-i citim povestirile și poeziile lui și să ne înălțăm sufletele și să ne întărim inimele».

Cuprinde: Doină, Făt-Frumos din lacrimă, poveste și La Rovine (fragment din Scrisoarea a III-a).

Biblioteca «Lumen» || Revistă periodică || No.. 102 || M. EMINESCU || – || LUCEAFĂRUL || – ||IMPĂRAT ȘI PROLETAR || – || «Lumen», – București ||7, Str. Calonfirescu, 7|| 1911 / XI.

[M. EMINESCU:] SONETE ȘI POEZII IN FORMĂ POPULARĂ || Chișinău 1912. Bibl. Basarabiei.

[Informație din ediția a VI-a a d-lui Gh. Adamescu].

MIHAIL EMINESCU|| – || OPERE COMPLECTE || – Poezii. – Nuvele. – Roman. – Teatru. – Cugetări|| Scrieri: Literare, Economice, Politice și Filosofice.|| Scrisori. – Critica Rațiunei Pure de Kant || Cu || o prefață || și || un studiu introductiv|| de || A. C. Cuza || – Iași – || Editat de || Librăria Românească || Ioan V. Ionescu și N. Georgescu || [și] || Institutul de arte grafice || N. V. Ștefăniu & Co. || Strada Ștefan cel Mare No. 38 || 1914.

IX + 679 pag.; Prețul Lei 650. Pe verso copertei:

«Coperta în culori cu desen alegoric de cunoscutul pictor Ipolit Strâmbulescu. Trei ilustrații reprezentând pe Eminescu la diferite vîrste».

Motivul copertei: Ștefan Vodă sunând din corn, din versul Doinei.

«Intenția noastră, scria d-l A. C. Cuza în prefață, a fost să punem la îndemînă românilor de pretutindeni, în interesul culturi naționale, o ediție cuprinzând într’un singur volum, cu preț eftin, toate scrierile – firește, cele mai însemnate, în toate direcțiile, dacă nu chiar toate în înțelesul absolut al cuvântului – comorile simțirei și gândului său, ale genialului nostru, nu numai poet, ci și cugetător, în atâtea domenii: Mihail Eminescu.

E cea dintâi intreprindere, credem, de felul acesta la noi, etc. etc.».

Populară dar și critică, așa cum o anunța d-l A. C. Cuza în prefață, ediția din 1914 marchează un moment în tipărirea operelor lui Eminescu. Punând la contribuție lucrările înaintașilor cu Chendi și Scurtu în frunte, aducând unele corectări din confruntarea cu manuscrisele și cu adaose prețioase, precum la postume, suava elegie Stau în fereastra susă, pierdută totuși, din pricina repartizării materialelor, printre exerciții juvenile – ediția A. C. Cuza a adus, întâia, imagina unui scriitor fecund, de o vastă și variată activitate și a stimulat mai mult ca orice pledoarie, către acea ediție integrală, și critică, pe cale de realizare.

Iată cum se exprima d-l N. Iorga, în amintita comunicare academică[11], despre această ediție:

«Dar economistul ieșean n’avea răgazul trebuitor pentru a explora acest întins, dar încurcat material, nici pregătirea trebuitoare pentru o atât de delicată sarcină ca presintarea ediției integrale a unei mărețe opere. A încredințat deci lucrările premergătoare unui tânăr grăbit, care abia a reușit să descifreze scrisul răpede al însemnătorului de versuri fugare, menite să fie supuse mai târziu completării și ciselării. S’a adunat astfel un bogat fond literar, care a fost împărtășit acolo, la Iași, printr’o tipografie slăbuță, cu o literă măruntă, pe două coloane, ca o traducere a unui roman de Alexandru Dumas. Poezia întâiu, prosa pe urmă, bine înțeles fără cea mai mică silință de a fixa datele, adevăratele date care, pentru bucățile poetice, nu sunt totdeauna acelea ale publicației în reviste, adesea fiind vorba de reunirea unor fragmente, de date și origini foarte deosebite.

Ediția de «Opere complete» pe care o datorim d-lui Cuza și colaboratorului său anonim, care, dacă nu mă îndoiesc, e d-l A. C. Cusin, care mai târziu a dat articole de ziar și de reviste, are însă un mare merit. In ea, pe lângă o mare parte, nu totdeauna rău cetită, din lirica păstrată în caietele pe care le păstrăm noi, se dau încercările de drame, atât de îndrăznețe, și nu numai «Sărmanul Dionis» și «Făt-Frumos din lacrimă», dar și articolele lui, atât de remarcabile ca idei, onestele și pătrunzătoarele articole de critică teatrală și literară din «Curierul dela Iași». Prefața, făgăduită, care putea cuprinde prețioasele amintiri personale ale d-lui Cuza, a lipsit și se pare a fi părăsită».

POEZII || de || MIHAIL EMINESCU || Revăzute, clasificate și completate || de || Mihail Dragomirescu || și || Dr. Constanța Marinescu || I || Poezii de dragoste || – || București || – || Editura Librăriei H. Steinberg || Str. Lipscani 94.

127 pag.; [f. a]. pe copertă; Căminul, Bibliotecă literară, științifică, No. 31-31 bis; Lei 2.

POEZII || de || MIHAIL EMINESCU || Revăzute, clasificate și completate || de || Mihail Dragomirescu || și || Dr. Constanța Marinescu || II || Poeme de dragoste || – ||București || – || Editura Librăriei și Tipografiei H. Steinberg & Fiu || 94 – Str. Lipscani – 94 ||1916.

87 pag.; pe copertă: Căminul, Bibliotecă literară, științifică, No. 44; Prețul 30 bani.

 

MIHAIL EMINESCU || POEZII.|| s. || Biblioteca Semănătorul || – || Editura Librăriei Diecezane, Arad 1918.

218 p.; pe copertă: Nr. 23 – 25; Prețul 1.70 cor. Cuprinde următoarea prefață:

«Edițiile poeziilor lui Eminescu s’au epuizat deja nainte de răsboiu. Cele nouă nu mai pot pătrunde la noi în urma împrejurărilor nefaste. Publicul însă ni-le reclamă într’una, iar noi – reușindu-ne să le adunăm – le punem la dispoziția on. public cetitor.

Fie, ca ideile și concepțiile profunde ale nemuritorului Eminescu să străbată în sufletele tuturor fiilor noștri și din aceste idei sorbind energia renașterei, și ne nutrim și însuflețim și în zilele mari de acum».

Arad, Decemvrie 1917.

3. EMINESCU || POEZII ALESE || Săliște [1919] || La 30 de ani dela moartea lui || Bibl. Ardealului Nr. 3.

[Referință luată din ed. a VI-a a d-lui Gh. Adamescu].

Colecția «Cărțile pentru Popor» || – || DOINE ȘI PLÂNGERI || POEZII|| de || MIHAIL EMINESCU || Ediția R. O. David și M. Șaraga || Strada Gabroveni, 4.

112. pag. [ 1920]; Prețul Lei 10. Pe verso foaiei de titlu: Colecția apare sub îngrijirea d-lui Ion Călugăru.

Pagini alese || din || Scriitorii Români || Publicațiune periodică || No. 3 || MIHAIL EMINESCU || POEZII || Cu o Prefață de Prof. Gh. Adamescu || Cartea Românească || Prețul I leu.

32 pag: [c.ca 1921].

Pagini alese || din || Scriitorii Români || Publicațiune periodică || No. 7 || MIHAIL EMINESCU || LUCEAFĂRUL. CĂLIN || Cu o Introducere de Prof. Gh. Adamescu || Cartea Românească || Prețul 1 leu.

32 pag. [c.ca 1921].

Pagini alese || din || Scriitorii Români || Publicațiune periodică || No. 42 || MIHAIL EMINESCU || SATIRE || Cartea Românească || Prețul 1 leu.

32 pag. [c.ca 1921]. Cuprinde cele 4 Scrisori și Strigoii.

MIHAIL EMINESCU || – || POEZII || Cu introducere și notițe || de || Gh. Adamescu || Membru corespondent || al Academiei Române || s. ed. || Editura «Cartea Românească» S. A. București || Inst. de Arte Grafice Carol Göbl S-sor I. St. Rasidescu || 16, Str. Paris 16.

187 pag. [c.ca 1922].

MIHAIL EMINESCU || – || POEZII || Cu introducere și notițe || de|| Gh. Adamescu || Membru corespondent || al Academiei Române || Edițiunea II || s. ed. || Editura || «Cartea Românească», S. A. || București.

200 pag. Pe copertă: Prețul lei 25 [f. an. c.ca. 1924];

Introducere. Notiță despre vieața lui Eminescu. Poeziile în ordinea cronologică dela De-aș avea. .. pâna la

Kamadeva. Dalila lipsește. La fine: un indice alfabetic al poeziilor.

MIHAIL EMINESCU || – || POEZII || Cu introducere, biografie, notițe și glosar || de Gh. Adamescu || Membru corespondent al Academiei Române || Tipăritura a 3-a || s. ed. || Editura «Cartea Românească» București || [1928].

XVI + 204 pag.

MIHAIL EMINESCU || POEZII || Cu introducere, biografie, notițe și glosar || de ‘Gh. Adamescu || Membru corespondent al Academiei Române ||Tipăritura a IV-a || s. ed. || Editura «Cartea Românească», București.

XX + 220 pag. [1932]. Prețul Lei 48.

MIHAIL EMINESCU || POEZII || Cu introducere, biografie, notițe și glosar || de Gh. Adamescu || Membru corespondent al Academiei Române || Tipăritura a V-a || s. ed. || Editura «Cartea Românească», București.

XX + 220 pag. [1935]. Prețul Lei 48.

MIHAIL EMINESCU || POEZII || Cu introducere, biografie, notițe și glosar || de

Gh. Adamescu|| Membru corespondent al Academiei Române || Tipăritura a VI-a|| s. ed. || Editura «Cartea Românească», București.

247 pag. [1938]. Prețul Lei 50.

«Cartea Bună» – I || – || POESIILE LUI || MIHAIL EMINESCU || Ediție cri-

tică || îngrijită de || N. Iorga || – || Vol. 1 || – || București || – || Editura «Ligei Culturale» || 1922.

 

Izbutit portret miniatural, 120 pag. , gravuri de N.G.B[ulighin]. Pe copertă: I (anii 1866 – 1879). Pe coperta finală: Prețul 5 lei. Incepe cu Mortua est, sfârșește cu O mamă. Se notează datele revistei, în care au apărut poeziile.

«Cartea Bună» – No. 2. || – || POESIILE LUI || MIHAIL EMINESCU || Ediție critică || îngrijită de || N. lorga || II (Anii 1880 – 1895 || – Ediția a II-a || – || București || – || Editura «Ligei Culturale» || 1932.

136 pag., gravuri: N.G.B., pe coperta finală: 25 lei. Dela Scrisoarea I-a – până la Apari să dai lumină.

Pag. 123: Adaos: Bucăți nesigure. Traduceri. Iubind în taină, Trecut-au anii, Oricâte stele, Ce stă vântul. La fine: Mănușa (după Schiller).

MIHAIL EMINESCU || – || POEZII || Ediție complectă || Vol. I || Elegii și Ode || Poeme epice || București || – || Editura «Eminescu» S. A., Editură și Librărie || Strada Parlamentului No. 2.

203 pag. Prețul Lei 40 [c.ca 1923].

1. EMINESCU || – || POEZII || FILOSOFICE, SOCI || ALE ȘI SATIRICE || Cu o introducere || de || Lucian Blaga || s. ed. || Cultura Națională.

Pe copertă: Cartea cea bună.

Pe v. foii de titlu: No. 5. VI – 1923.

Introducere: biografie și caracterizarea poeziilor filosofice,

«Culegerea din poeziile de gândire ale lui M. Eminescu din colecția de față, se bazează pe ediția lui Ion Scurtu».

Fotografii: Teiul sfânt din grădina «Copou», Sanatoriul Döbling.

Cuprinde: Epigonii, Inger și Demon, Se bate miezul nopții, Impărat și Proletar, Rugăciunea unui Dac, Satira I, Satira II, Satira III, Satira IV, Criticilor mei, La steaua, Rugăciune, Dalila, Glossa.

M. EMINESCU || – || POEZII LIRICE || Cu o introducere || de || Lucian Blaga || s. ed. || Cultura Națională.

91 pag.

Pe copertă: Cartea cea bună.

Pe v. foii de titlu: Nr. 6. VI – 1923.

Introducere: biografie și caracterizarea poeziilor lirice.

LUCEAFĂRUL || de || MIHAIL EMINESCU || Ilustrator || Mișu Teișanu.

22 planșe colorate, 23 pagini.

Pe fila 23: «Această lucrare s’a tras pe presele litografice ale atelierelor Soc. Luceafărul din București, după desenele originale pe piatră ale pictorului M. Teișanu, în 250 Exemplare, din cari 20 Exemplare pe Japon, numerotate dela No. 1 la 20 și 230 Exemplare pe carton Englez numerotate dela No. 21 la 250.

1921 – 1923.

MIHAIL EMINESCU || POEZII || Publicate și || adnotate de || G. Bogdan-Duică || Cultura Națională || [1924].

246 pag. Prețul Lei 60.

Țelul ediției lui G. Bogdan-Duică, cu limpezime exprimat, din primele rânduri ale atât de prețioasei introduceri, este acela «de a restabili textele în formele în care s’au înfățișat întâia oară, înlesnind astfel și o privire sigură asupra desvoltării sale stilistice». Al doilea țel e cel al orânduirii cronologice.

Cu mici abateri, ediția G. Bogdan-Duică oferă textul Familiei și al Convorbirilor Literare, mai corect spus textul eminescian în ortografia revistelor la care a colaborat.

Ample observații de natură morfologică, întemeiate pe studiul izvoarelor străine și autohtone, incursiuni fructuoase în istoriografia literară, între altele : aproprierea dintre Mortua est și poezia La o mamă, publicată de Alecsandri în Foaia Societății (Cernăuți), din 1865, asignă acestei ediții un loc bine determinat.

Biblioteca pentru Toți || – || No. 195 – 196 || MIHAIL EMINESCU || – ||POEZII || Ediție aleasă || s. || București || – || Editura Librăriei «Universala» Alcalay & Co. || No. 27, Calea Victoriei, No. 27.

205 pag. [f. an. – c.ca 1926].

Pe copertă: No. 195 – 196 bis. Prețul 18 lei.

Vechea prefață Scurtu, pentru B. p. toți.

Incepe cu Viața.

MIHAIL EMINESCU || – || POEZII || (1865 – 1887) || Ediție publicată || de || Octav Minar || București || Ediția «Librăria Nouă» Carol P. Segal || 70, Calea Victoriei, 70. [1927].

157 pag.

La pag. II, în chip de prefață: Poetul, 3 strofe, până la proba contrară, suspecte și notița: «A apărut în revista «Răndunica» scoasă de elevii gimnaziști români din Cernăuți la 1865. Poezia e semnată: Mihail Eminovici, elev gimnazist».

Oricine va alege, cu ușurință, firul acestei mistificări. De o revistă Rândunica, apărută în 1865, la Cernăuți, n’am dat până astăzi.

In schimb, în 1893 apare la Iași o revistă Rândunica, sub direcția D-nei D. O. Sevastos, la care colaborează Virginia Micle-Gruber, Cornelia Emilian etc. și unde se face abuz de terminologie și motive eminesciene.

MIHAIL EMINESCU || – POEZII – || Cu introducere și subt îngrijirea d-lui G. Murnu, || Profesor universitar, membru al Academiei Române || Cu 12 acuarele-facsimile și numeroase desene de || A. Murnu || Editura «Naționala» – S. Ciornei || – București – || 8 – 10, Strada Decebal, 8 – 10 || [1929].

 

Pe verso: Tipărit în atelierele «Ramuri», Craiova.

Prefața datată: București, Mai 1928,

Biblioteca Clasicilor Români || îngrijită de E. Lovinescu || – || M. EMINESCU || – || POEZII || Cu o introducere de E. Lovinescu || Editura «Aurora» S. Benvenisti & Co. || București – Str. Emigrantului No. 4 – 6.

200 pag.; [1929]; Lei 45.

1. EMINESCU || POEZII || Ediție alcătuită de || G. Ibrăileanu || Editura «Naționala» || S. Ciornei || București.

320 pag. + IV (tabla de materii); [1930]; Prețul Lei 80.

Bogată în subtile observațiuni referitoare la natura muzicală a poeziei eminesciene – prefața lui G. Ibrăileanu atinge și câteva chestiuni pur editoriale. Este, întâi, chestiunea unificării limbii, «în direcția formei literare, la care fără îndoială tindea Eminescu». Ceea ce echivalează cu o susținută demoldovenizare, dusă poate prea departe de Maiorescu, și răscumpărată din plin de Botez.

In privința ordinei, ea este «cronologică, cu o singură excepție» care… se întâmplă să fie două . .. și chiar patru. Volumul începe cu Epigonii în loc de Venere și Madonă, nu numai pentrucă e «oare-cum o profesie de credință» – și ar fi o rațiune suficientă – dar și pentrucă: «de altfel, având în vedere modul cum proceda Eminescu, nu poate fi îndoială că poezia Epigonii a fost concepută și scrisă aproape în forma ei definitivă, înainte ca Venere și Madonă să fi apărut». Ceea ce nu se confirmă nici pe departe. Epigonii e o poemă cu totului tot de Viena, în timp ce Venere și Madonă datează cel puțin din 1869. Manuscrisele nu autoriză alte certitudini.

A doua excepție cronologică e așezarea într’o anexă finală a poeziilor de adolescență, oda pentru Pumnul, cele 12 poezii din Familia și oda pentru Știrbey, despre care afirmă categoric că «Eminescu nu le-ar fi tipărit în volumul scos de el însuși». Anexele ce am tipărit la finele volumului prezent sdruncină puțin această de a doua certitudine.

A treia excepție privește pe Făt-Frumos din teiu, aruncat, pentru motive similare, într’un «adaos» final, dimpreună cu alte texte și cu strofele eliminate din Luceafărul. Căci deși publică poema cu amputările efectuate de Maiorescu, o vagă remușcare face pe Ibrăileanu să republice strofele sacrificate, în «Adaos».

O altă excepție, de consecințe întru câtva mai grave, este situarea Serii pe deal între Noaptea și Egipetul, pe motiv că deși publicată în Convorbirile din 1885, a fost concepută și terminată în 1872. De consecințe mai grave, spuneam, pentrucă amestecă două criterii cronologice: pe cel al concepției și al publicării, ceea ce, aplicat cu strictețe, ar duce la o adevărată anarhie. Cele două planuri cronologice trebuesc folosite separat. Există o cronologie a apariției textelor și una a efectuării lor. Ele pot fi determinate și către această operă de clarificare tind toți cercetătorii. Alternarea lor, la voia întâmplării, nu aduce decât prejudicii.

Studioasele și interesantele studii, ce Ibrăileanu a închinat edițiilor lui Eminescu își au loc mai cu-rând la introducerea rezervată Postumelor.

EMINESCU || poezii || Editura «Naționala», S. Ciornei.

304 pag. Prețul 150 lei.

Format mic: 6,2 cm. X 9,5 cm.

Legătură în piele, margini aurite, hârtie biblie.

Reproduce, în mic și fără nici o schimbare, ediția Ibrăileanu.

 

1. EMINESCU || POEZII || Ediția II || Alcătuită de || G. Ibrăileanu || Editura «Naționala Ciornei», S. A. București.

XX (prefața) + 300 + IV (tabla de materii) pag.

Pe copertă: Ediție nouă, revăzută de G. Ibrăileanu; [c.ca 1936]; Prețul Lei 70.

Identică cu aceea din 1930.

MIHAI EMINESCU || POESII || Ediție îngrijită || de || Constantin Botez || Cu 4 planșe afară din text || București || Editura «Cultura Națională» || 2, Pasajul Macca, 2. [1933].

558 pag. + XX (Lămuriri, etc.).

Pe verso foii de titlu: «S’au tras din această carte pe Büttenpapier vergé alb treizeci de exemplare sub copertă specială, numerotate dela A la Z și dela 1 la 4, și o sută douăzeci și șase de exemplare pe hârtie velină vărgată, fabricată pentru editura «Cultura Națională», numerotate dela A la Z și dela 1 la 100».

Inspirându-se tot timpul dela puternicele și adesea tiranicele directive ale lui G. Ibrăileanu, ediția Botez e întâia, străduindu-se să aducă întreg materialul de variante al manuscriselor eminesciene. Dacă nu a izbutit să fie chiar ceea ce ar fi putut, este, pe de o parte, din pricina scurtului timp de lucru (4 ani mărturisiți) și în al doilea rând din cauza sistemului de două ori greșit, odată în transcrierea textului, altădată în aceea a aparatului critic.

Pornind dela convingerea că ortografia manuscriselor eminesciene se confundă cu normele ortoepiei sale, Botez oferă un text aproape ilizibil, prin prea marele respect al formelor etimologice sau moldovenești deși, tot el, recunoaște că la fel cu toți scriitorii români până în ziua de astăzi, Eminescu «nu are consecvență în formele pe care le întrebuințează ». Or, tocmai aceste dublete și triplete trebuiau să dea de gândit că din două forme, una provincială și alta literar-generalizată, folosite de Eminescu, face lege și are precădere cea de a doua. Trecem peste faptul că nici această normă nu e respectată cu stricteță, nici la text, cu atât mai puțin la aparat unde absența semnelor diacritice și amăgirile scrisului de atelier lăsa loc tuturor ipotezelor. Cum trecem și peste ușoara inconsequență că, deși strict cronologică, ordinea poeziilor e inversată și poeziile de adolescență sunt trecute la urmă. Păcat, ce-l trecem asupra lui Ibrăileanu.

Cu privire la aparat, cată să aducem înainte de toate neprecupețitul nostru omagiu aceluia care și-a irosit vederea (cum însuși ne-a mărturisit-o) prin mărăcinișul manuscriselor, și poate și sănătatea Confruntând textele și urmărind, cu câte dificultăți, aplicația agravată din capul locului, a sistemului lui Botez, nu odată am invocat versul lui Grigore Alexandrescu: Râvna-ți fu neobosită, îndelungă-a ta silință . . . Insă vai! n’a iertat soarta etc, etc.

Dar sistemul lui Botez nu putea să ducă la alte rezultate. Preocupat să înregistreze, în primul rând diferențele față de textul definitiv, apărut în Convorbiri, Botez face, cu toată râvna de a fi complet, un fatal și stricăcios triaj. Versuri la care a renunțat, e formula cu care înregistrează, din când în când, acest excedent de versuri, fără să ia seama că în chipul acesta unitatea aceea biologică, care a fost cutare sau cutare variantă autonomă a fost ucisă și transpusă în cifre. Sunt ereziile naturale a ceea ce am numit încă dela început, sistemul statistic, mai pernicios și mai nepractic decât chiar numeroasele lipsuri, lecțiuni greșite, îndoeli nesemnalate, dificultăți escamotate etc., etc. – a căror inventariere ar fi inutilă, rolul nostru nefiind acela al unui agent de urmărire. Adăogați la acestea: situarea pe același plan al tuturor cotelor de manuscrise, fie că e vorba de unul principal, fie că e vorba de unul secundar, sau parțial, când singură gruparea pe tipuri aduce un început de limpezire și ușurează urmărirea filiațiilor (altminteri, de atâtea ori, atent indicate) – și se va înțelege pentru ce ediția Botez, pornită dintr’o atât de înaltă conștiință editorială și urmată cu atâta nobilă râvnă, este atât de greu de folosit și pentru ce aparatul critic dă impresia unui atelier anarhic. Imaginea labirintului, care s’a impus întâia oară lui Scurtu și care neîndoios, este aceea ce vine oricui, dintre familiarii manuscriselor, în minte, nu trebue confundată cu aceea a haosului. Dacă nu mă înșel Daedalus trece, și nu din eroare, drept unul din cei mai geniali arhitecți.

La apariția ediției Botez, în 1933, îmi amintesc să fi auzit din gura regretatului meu dascăl de universitate și bibliotecă, Ion Bianu, expresia rumeguș, pentru toată acea parte, atât de trudnică și de atâtea ori zadarnică a tocăturii de variante, dela sfârșitul volumului, ce abia ieșise de sub tipar. Oricât de plastică – expresia mi s’a părut la vremea aceea pejorativă. Abia mai târziu am înțeles ce voia să spună bunul meu dascăl. Căci dacă e adevărat că din lucrul intens al unui atelier, se alege și o parte de talaș sau de rumeguș, rebut sacrificat, cu care nimeni sau mai nimeni nu-și pierde timpul, atunci Constantin Botez

își prăpădise energia să pună ordine într’un material, predestinat să fie inform. Lucrurile stăteau însă mai grav. Căci rumegușul de care vorbea Ion Bianu nu era, în cea mai mare parte din cazuri, un rumeguș fatal. El era opera editorului însuși, care hăcuise bunătate de mădulare, reeditând, pare-se, crunta răzbunare a Procneei din cunoscuta legendă attică.

Și pentru a încheia, cu o ultimă observație: folosirea sistemului acestuia, statistic și economic, a mai silit pe Botez să întrebuințeze, foarte adesea, metoda descriptivă. A înfățișa în cuvinte, sprijinite pe cifre, răsturnarea ordinei strofelor sau versurilor dintr’o poemă nu slujește la nimic. Chiar dacă eroismul unui cercetător s’ar încumeta să urmărească procesul acesta și încă el n’ar putea reconstitui toată acea nouă melodie, pe care o reprezintă de fapt variația metrică a uneia sau alteia din versiuni. E ca și cum, în cursul unei simfonii și pe motiv că o parte din note se repetă, dirijorul ar suprima un fragment și l-ar înlocui cu explicații. Evidentă peste tot, răstălmăcirea aceasta a sensului poeziei eminesciene nu apare mai dureroasă ca în nenumăratele variațiuni pe aceeași temă din Mai am un singur dor, ilustrare supremă a concepției muzicale la Eminescu; dar, în amănunte și cu proiecțiuni, la capitolul respectiv.

MIHAIL EMINESCU || POEZII || Ediție îngrijită || de Constantin Botez || s. ed. || Editura Scrisul Românesc, S. A. – Craiova.

264 pag.; f. a. Retipărire, fără aparat critic și însoțită de o notiță biografică, a ediției anterioare. Pe copertă: Clasicii Români Comentați sub îngrijirea d-lui N. Cartojan, prof. univ.

1933. EMINESCU || – || LUCEAFĂRUL || s.. || Editat de || H. Fischer-Galați || București 1933.

72 pag. 2,5 cm X 3,7 cm.

Pe foaia de titlu, falsă: De «Ziua Cărții», 20.5.1933,

Pe f. 71: «Această carte, cea mai mică ce s’a tipărit vreodată în Țara Românească, este executată în «Tiparnița» lui H. Fischer-Galați, cu litera «Diamant», culeasă de zețarul M. Lender și dată la iveală în ziua de 20 Mai 1933».

 

1934. EMINESCU || – || LUCEAFĂRUL – || Ediția III-a || – || Fischer-Galați|| București 1934.
1935. pag.; 2,5 cm X 3,7 cm.

Pe falsa foaie de titlu: de «Ziua Cărți », 12 Mai 1934.

Pe copertă: Biblioteca Mărțișor I.

Pe v. foaiei de titlu: S’au tras și 33 exemplare numerotate de la l – 33.

La sfârșit, același text din ediția anterioară.

Prețul Lei 25.

Biblioteca Asociației Culturale || «Cartea sub Icoană» || No. 2 || – || MIHAIL EMINESCU || POEZII || – || Ediție populară, îngrijită de || Doctor C. Mureșanu || Laureat al Academiei Române, profesor la Constanța || Institutul de Arte Grafice «Albania» – Constanța.

30 pag. [f. a.; c.ca 1934].

Cuvânt înainte. Cuprinde câteva postume ș ‘poezii începând cu Melancolie și sfârșind cu partea întâia din Scrisoarea III-a.

Biblioteca Școlară || Publicațiune pentru cultura elevilor || – || M. EMINESCU || VERSURI ȘI PROZĂ || I || – București 1934.

102 pag.; Pe coperta finală: Atelierul «Adevărul»; Prețul 20 lei.

Biblioteca pentru Toți || – || No. 195 – 196 || MIHAIL EMINESCU || – || POEZII || Ediție aleasă || s. ed. || Editura Librăriei || «Universala» || Alcalay & Co. || București.

204 pag. [f. an. c.ca 1936].

Pe copertă: Prețul Lei 14.

Vechia prefață Scurtu, redusă, semnată, totuși, V. D[emetrius].

Incepe cu Vieața – și elimină o parte din postume.

Pagini alese || – || Serie Nouă No. 25 || M. EMINESCU || POEME || Luceafărul – Călin – Epigonii – Scrisoarea I || Scrisoarea III || Ediție îngrijită || de || Ion Pillat || s. ed. || Editura «Cartea Românească », București|| [1937].

Introducere: «Poezia lui Eminescu» de Ion Pillat.

Note bio-bibliografice.

1937. R. Mazilu || LUCEAFĂRUL || LUI || EMINESCU || – Expresia gândirii, text critic și vocabular – || s. ed. || «Cartea Românească», – București || 1937.

181 pag.; Prețul Lei 80. –

Pe copertă: Institutul de istorie literară și folklor conduse de D. Caracostea.

[Observațiile se amână pentru la timpul și locul lor].

31. EMINESCU || – || POEZII || Cu o prefață de I. S. ||s. ed. || Edit. «Papetăria Românească», București || Calea Moșilor 31.

63 pag. [f. a. – c.ca 1937].

MIHAIL EMINESCU || POEZII || Ediția Institutului de Literatură || de sub direcția d-lui || Mihail Dragomirescu || s. ed. || Editura «Universul || 1937.

34 pag.; Prețul Lei 120.

Prefața, semnată de d-l Mihail Dragomirescu, începe cu declarația că «toate edițiile lui Eminescu, apărute până acum, sunt defectuoase», din pricina feluritelor criterii, toate greșite sau greșit aplicate.

Urmărind să înlăture «toate aceste neajunsuri», ediția d-lui Mihail Dragomirescu: 1) publică «poeziile de tinerețe la sfârșitul ediției, însoțite de critica lor negativă»; 2) stabilește o nouă scară a capodoperelor, în rândul cărora alți editori au strecurat și opere de talent sau numai de virtuozitate; 3) fragmentele de poezii se tipăresc la sfârșitul volumului; 4) abolește definitiv sistemul cronologic (dacă con-siderațiile sunt de astădată juste, hotărîrea depășește cu mult concluziile); 5) face un triaj sever fragmentelor împrumutate din manuscrise; 6) respectă ortoepia poetului, în progresul ei de demoldovenizare, dar cu respectul acelor forme ce închid tot atâtea «nuanțe ale limbii poetice»; 7) hotărăște o nouă or-dine a poeziilor; 8) întregește «totalul capodoperelor cu poesiile Mitologicale și Sonetul cerdacului descoperite de d-na dr. Constanța Marinescu în «Postumele lui Eminescu», teza sa de doctorat».

In ce mod aplică ediția d-lui Mihail Dragomirescu aceste principii, a căror justeță, în mare parte, nu poate fi contestată, cetitorul poate urmări la Notele și Variantele ediției de față, capitolul Făt-Frumos din teiu. E un caz tipic.

Să aducem, totuși, o mică rectificare punctului 8: mai puțin din dorința de a servi adevărului, cât pentrucă ilustrează unul din neajunsurile criticei estetice. Fobia istorismului nu e bună sfătuitoare. Mitologicale și Sonetul cerdacului n’au putut fi descoperite de d-na dr. Constanța Marinescu, pentru simplul motiv că teza de doctorat «Postumele lui Eminescu» datează din 1912, în timp ce Mitologicale fusese descoperită cu șapte ani înainte de Ilarie Chendi (Poezii postume, 1905, pag. 45-47) iar Sonetul cerdacului și mai de timpuriu de Nerva Hodoș (Poezii postume, 1902, pag. 54) și după aceea de Chendi (op. cit., pag. 193 – 194).

Ediția d-lui Mihail Dragomirescu împarte poeziile în Capodopere, Opere de talent și Opere de virtuozitate. La finele fiecărui capitol: note critice pentru fiecare poezie.

1. EMINESCU || POEZII || Ediție întocmită || de || G. Călinescu || Editura Națională-Ciornei S. A. R. || [1938].

278 pag.; [1938]; Prețul lei 70. –

Prefața, cu observații, multe juste, câteva contestabile, de G. Călinescu.

Fiecare poezie e însoțită de prețioase notițe informative, în cari erudiția autorului Operei lui Eminescu e la largul său.

NOTE:

G. Ibrăileanu, Edițiile poeziilor lui Eminescu, Viața Românească, XIX, I, 1927, pag. 92-93.

[2] G. Ibrăileanu, op. cit., pag. 93.

[3] I.E. Torouțiu, Studii și Documente Literare, IV, 1933, pag. 187.

[4] Fiindcă ne aflăm la acest capitol, iată pe tema orânduirii, un curios pasagiu din lucrarea lui Pompiliu Eliade, Filosofia lui La Fontaine, «Socec», 1901, pag. 11-12;

«Poet al Trecutului și Poet al Morții, iată cum se prezintă în definitiv Eminescu, în literatura noastră. Și am ajuns cu aceasta și la trăsătura cea mai distinctivă a personalității lui: o sbuciumare, o luptă continuă între simțimântul trecutului dispărut, pe de o parte, și simțimântul morții apropiate, pe de altă parte. Care din aceste două simțiminte va subjuga, va doborî pentru totdeauna pe poet? E un moment în care poetul stă cu gândirea lui la cumpănă: e în poezia Se bate miezul nopții. Editorul lui Eminescu a avut fericita idee de a așeza această poezie la mijlocul volumului. In paginile ce preced asistăm mai ales la predominarea simțimântului Trecutului în sufletul lui Eminescu: cu trecutul, amorul și toate amintirile cele dragi; dela mijlocul volumului înainte, asistăm mai ales la Triunful Morții, etc., etc.».

Cetitorul poate verifica singur măsura în care, clădind în arbitrar, observațiunea lui Pompiliu Eliade e sau nu justă. Poate nu strică să menționăm că Se bate miezul nopții datează de pe la 1868.

[5] Cum, fără doar și poate, convențională este și ceastălaltă formulă — dăruite mie de dânsul în diferite ocaziuni — din scrisoarea, cu care Maiorescu însoțea, în ședința dela 25 lanuarie 1902, dania manuscriselor lui Eminescu, a celor 43 de manuscrise, aflătoare astăzi la Academie și care însumează un total de peste 15.000 pagini. Dar iată cu înșiși termenii acelei scrisori: «Dela Mihail Eminescu posed—dăruite mie de dânsul în diferite ocaziuni—multe manuscripte, parte poezii publicate, parte încercări, fragmente și variante de poezii nepublicate, parte studii, traduceri și articole în proză. Toate aceste manuscripte, așa cum se află: în cărți cartonate, în caiete cusute și în foi volante, vi le trimit alăturat și le dăruiesc la rândul meu Academiei Române pentru a servi celor ce se vor ocupa în viitor cu cercetări mai amănunțite asupra vieții și activității marelui nostru poet. . .». (Analele Academiei Române, S. II, T. XXIV, Partea administrativă și desbaterile, 1902, pag. 95).

[6] «In răstimpul acesta—scria el surorii sale, la lași, cu epistola din 6/18 Decemvrie 1883 —am trimis astăzi corectura ultimei coli (Nr. 20) Tipografiei Socec-Teclu, care tipărește într’o admirabilă ediție poeziile lui Eminescu, așa că peste vreo zece zile apare volumul pe care, natural, ți-1 voi trimite imediat. li mai scriu numai o scurtă prefață. Poeziile, așa cum sunt orânduite ( să se reție apoziția! ), sunt cele mai strălucite din câte s’au scris vreodată în românește și unele chiar în alte limbi. Unele absolut inedite, mai ales un foarte frumos sonet despre Veneția și o Glossă., . In ultimele trei săptămâni am corectat zilnic câte 4 coli, două din Eminescu, două din Kotzebue …». (I. E. Torouțiu, Studii și Documente Literare, V, 1934, pag. 18).

[7] Al. I. Hodoș, Un poet și un critic, «Fântâna Bladuziei», Nr. 7 (seria II), 12—19 Noemvrie 1889.

[8] Alih [Al. I. Hodoș], Ediția a patra a poeziilor lui Eminescu, «Fântâna Blanduziei», Nr. 10 (seria II), 3—10 Decemvrie 1889.

Ediția a 5-a nu este cunoscută. Socotind, cu oarecare aproximație, am putea presupune că ea a apărut către începutul lui 1891, de vreme ce ediția a 4-a apare către sfârșitul lui 1889 iar a 6-a în Iunie 1892.

[9] O verificare de ultimă oră ne înlesnește, cel puțin, datarea exactă a ediției a 5-a. In amintitul studiu, din 1903, închinat lui Eminescu, Anghel Demetriescu (Opere, Fundația p. literatură și artă « Regele Carol II», 1937, pag. 227 nota) vorbea de «a cincea mie (1890) » pe care o avea înainte, plină de greșeli de tipar. Intre altele, continua să lipsească din Doina, versul: Și cum vin cu drum de fier, despre care a mai fost vorba.

[10] Gh. Teodorescu-Kirileanu, Convorbiri Literare, XL, 12, Dec. 1906.

[11] N. Iorga: Note istorice asupra editării operei poetice a lui M. Eminescu, A. R. Memoriile Secțiuni Literare S. III. Tom. IV. Mem. 6.