De-acuma nu te-oiu mai vedea,
Rămâi, rămâi, cu bine!
Mă voiu feri în calea mea
De tine.

De astăzi dar tu fă ce vrei,
De astăzi nu-mi mai pasă
Că cea mai dulce ʼntre femei
Mă lasă.

Căci nu mai am de obiceiu
Ca ʼn zilele acele,
Să mă îmbăt și de scântei
Din stele,

Când degerând atâtea dăți,
Eu mă uitam prin ramuri
Și așteptam să te arăți
La geamuri.

O, cât eram de fericit
Să mergem împreună,
Sub acel farmec liniștit
De lună!

Și când în taină mă rugam
Ca noaptea ʼn loc să steie,
În veci alături să te am
Femeie!

Din a lor treacăt să apuc
Acele dulci cuvinte,
De care azi abia mi-aduc
Aminte.

Căci astăzi dacă mai ascult
Nimicurile-aceste,
Îmi pare-o veche, de demult
Poveste.

Și dacă luna bate ʼn lunci
Și tremură pe lacuri,
Totuș îmi pare că de-atunci
Sunt veacuri.

Cu ochii serei cei de ʼntâi
Eu nʼo voiu mai privi-o…
De-aceea ʼn urma mea rămâi –
Adio!