Departe sunt de tine și singur lângă foc,
Petrec în minte vieața-mi lipsită de noroc,
Optzeci de ani îmi pare în lume cʼam trăit,
Că sunt bătrân ca iarna, că tu vei fi murit.
Aducerile-aminte pe suflet cad în picuri,
Redeșteptând în față-mi trecutele nimicuri;
Cu degetele-i vântul lovește în ferești,
Se toarce ʼn gându-mi firul duioaselor povești,
Șʼatuncea dinainte-mi prin ceață parcă treci
Cu ochii mari în lacrimi, cu mâni subțiri și reci;
Cu brațele-amândouă de gâtul meu te-anini
Și parcʼai vrea a-mi spune ceva… apoi suspini…
Eu strâng la piept averea-mi de-amor și frumuseți,
În sărutări unim noi sărmanele vieți…
O! glasul amintirii rămâie pururi mut,
Să uit pe veci norocul ce-o clipă l-am avut,
Să, uit, cum dupʼo clipă din brațele-mi te-ai smult…
Voiu fi bătrân și singur, vei fi murit de mult!