Turnurile mișcă ʼn doliu a lor inimi de aramă
Și un înger cu-aripi negre, cu diademă de spini,
Cu cântarea-i plângătoare lumea mișcă, lumea chiamă,
Precum mișcă vântu ʼn cântec fața mării de senin.

Și cu ochiul plin de lacrimi națiunea cea română,
Care are ʼn mii de inimi sufletul ei tremurând,
Vede cum prin nori se stinge stea cu flacără, divină
Și aude ʼn cer un tunet și un gemet pe pământ…

A ʼntristării neagră-aripă peste lume se întinde,
Totul tace, căci durerea este mută ca un gând,
Lumea azi nimic nu vede, ochiu-i nimic nu cuprinde,
Decât cursu-acelui astru ce se sparge pʼun mormânt.

Cine-i acvila ce cade? Cine-i stânca ce se sfarmă?
Cine-i leul ce închide cu durere ochii săi?
Cine-i tunetul ce moare umplând lumea de alarmă?…
– Este Domnul României: Barbu Dimitrie Știrbey!…