Îmbracă-te în doliu, frumoasă Bucovină,
Cu cipru verde ‘ncinge antică fruntea ta;
C’acuma din pleiada-ţi arătoasă şi senină
Se stinse un luceafăr, se stinse o lumină,
Se stinse-o dalbă stea!

Metalica, vibrânda a clopotelor jale
Vuieşte în cadenţă şi sună întristat;
Căci ah! geniul mare al deşteptării tale
Păşi, se duse-acuma pe-a nemuririi cale
Și ‘n urmă-i ne-a lăsat!

Te-ai dus, te-ai dus din lume, o! geniu nalt şi mare,
Colo unde te-aşteaptă toţi îngerii în cor,
Ce ‘ntoană tainic, dulce a sferelor cântare
Și-ţi împletesc ghirlande, cununi mirositoare,
Cununi de albe flori!

Te plânge Bucovina, te plânge ‘n voce tare,
Te plânge ‘n tânguire şi locul tău natal;
Căci umbra ta măreaţă în falnica-i sburare
O urmă ‘ncet cu ochiul în tristă lăcrimare
Ce-i simţ naţional!

Urmeze încă ‘n cale-ţi şi lacrima duioasă,
Ce junii toţi o varsă pe trist mormântul tău,
Urmeze-ţi ea prin sboru-ţi în cânturi tânguioase,
În cânturi răsunânde, suspine-armonioase,
Colo, în Eliseu! . . .