Ca a nopții poezie,
Cu ʼntunericul talar,
Când se ʼmbină, se ʼmlădie
Cʼun glas tainic, lin, amar,
Tu cântare întrupată!
De-al aplauzelor fior,
Apărând divinizată,
Răpiși sufletu-mi în dor.

Ca zefirii ce adie
Cânturi dulci ca un fior,
Când prin flori de iasomie
Își sting sufletele lor,
Astfel notele murinde
Blânde, palide, încet,
Sbor sub mâna-ți tremurânde,
Ca dulci gânduri de poet.

Sau ca lira sfărâmată
Ce răsgeme ʼngrozitor,
Când o mână înghețată
Rumpe coardele ʼn fior,
Astfel mâna-ți tremurândă
Bate-un cântec mort și viu,
Ca furtuna descrescândă
Care muge a pustiu.

Ești tu nota rătăcită
Din cântarea sferelor,
Ce eternă, nefinită,
Îngerii o cântă ʼn cor?
Ești ființa-armonioasă
Ce-o gândi un serafin,
Când pe lira-i tânguioasă
Mâna cântecul divin?

Ah, ca visul ce se ʼmbină
Palid, lin, încetișor,
Cu o rază de lumină
Ce-arde geana ochilor;
Tu cântare întrupată!
De-al aplauzelor fior
Dispărând divinizată,
Răpiși sufletu-mi în dor.