Lângʼ a leilor grădină regele Francisc așteaptă,
Ca să vadă cum sʼo ʼncinge între fiare lupta dreaptă.
Împrejur cei mari ai țării și ai sfatului sʼadună.
Pe balconul nalt se ʼnșiră dame ʼn veselă cunună.

Regele dă semn cu mâna, sare-o poartă din țâțâne
Și un leu iese în față, cumpătat, cu pasuri line,
Mut se uită împrejuru-și, cască lung și a lui coamă
Scuturând-o, își întinde mușchii și sʼașează jos.

Regele un semn mai face, se deschide-o altă poartă
Și dintrʼînsa se repede
Cʼun sălbatec salt un tigru, care când pe leu îl vede
Muge tare,
Coada roată o ʼnvârtește,
Scoate limba,
Sperios însă pe leu întrʼun cerc îl ocolește,
Sforăe înverșunat,
Apoi mormăind se ʼntinde
Lângă el.
Regele mai face-un semn,
Și pe două porți deschise
Se asvârlʼ doi leoparzi,
Ce cu poftă inimoasă de-a lupta se și aruncă
Peste tigru.
Dar acesta îi apucă în cumplitele lui ghiare –
Leul muge,
Se ridică în picioare,
Fiarele se ʼnfiorează,
Și ʼmprejur, arzând de dorul de-a se sfâșia ʼntre ele,
Se așează.

O frumoasă, mână scapă de pe margine de-altan
O mănușă, drept la mijloc, între tigru și ʼntre leu;
Iară dama, Cunigunda, zise-atunci, bătându-și joc,
Cavalerului Delorges:
«Dacʼ amorul ți-e fierbinte cum te juri în orice oară,
Să te văd,
Mergi, mănușa de-mi ridică!»
Cavaleru-aleargă, iute se coboară
În grozava prejmuire, calcă sigur, fără frică,
Din mijlocu-acestor monștri
Cu-a lui degete ʼndrăsnețe el mănușa de-o ridică.

Cu mișcare și cu groază
Damele și cavalerii l-au privit,
Însă foarte liniștit
El mănușa o aduce înapoi.
De-a lui laudă e plină orice gură,
Cunigunda îl privește cu o gingașă căldură
Ce-i promite că norocu-i e aproape. –
Dar mănușa el în față i-o aruncă:
«Doamna mea, o mulțămire ca aceasta nʼo mai voiu!»
Și-o lăsă numai decât.