Când din stele auroase
Noaptea vine ʼncetișor
Cu-a ei umbre suspinânde,
Cu-a ei silfe șopotinde,
Cu-a ei vise de amor;

Câte inimi în plăcere
Ii resaltă, ușurel!
Darʼ pe câte dureroase
Cântu-i mistic le apasă,
Cântu-i blând, încetinel.

Două umbre albicioase
Ca și fulgii de ninsori,
Razele din alba luna.
Mi le torc, mi le ʼmpreună
Pentru ʼntregul viitor;

Iar doi îngeri cântă ʼn plângeri,
Plâng în noapte dureros,
Și se sting ca două stele,
Care ʼn nuntă, ușurele
Se cununʼ căzânde jos.

Întrʼun cuib de turturele
Ca și fluturii de-ușor,
Saltă Eros nebunește,
Il desmiardă, l-încălzește
Cu un vis de tainic dor;

Iar în norul de profume,
Două suflete de flori
Le desparte-al nopții mire
Cu fantastica-i șoptire,
Le resfiră, până mor.

Când pe stele aurie
Noaptea doarme ușurel,
Câte inime râzânde,
Dar pe câte suspinânde
Le delasă ʼncetinel!

Darʼ așa ne e destinul
Vitreg prea adeseori,
Unuiʼ lumea i-acordează,
Iar pe altul îl botează
Cu-a lui rouă de plânsori.