A nopții gigantică umbră ușoară
Purtată de vânt,
Se ‘ncovoie tainic, se leagănă, sboară
Din aripi bătând.

 

Roz-alb’auroră, cu bucle de aur
Sclipinde ‘n rubin,
Revarsă din ochii-i de lacrimi tezaur
Pe-al florilor sân;

 

Răspânde suflarea narciselor albe
Balsamu-i divin,
Și Chloris din roze își pune la salbe
Pe fruntea-i de crin;

 

Iar râul suspină de blânda-i durere
Poetic murmur,
Pe-oglinda-i de unde răsfrânge ‘n tăcere
Fantastic purpur;

 

Și pasărea cântă suspine-imitândă
Un cântec de-amor,
Ecou-i răspunde cu vocea-i vuindă
La plânsu-i de dor.

 

Pe câmp se văd două ființe ușoare
Săltânde pe-un cal,
Pe care le ‘ncinge de flutură ‘n boare
Subțire voal;

 

Ca Eol ce sboară prin valuri și țipă,
Fugarul ușor
Nechiază, s’aruncă de spintecă ‘n pripă
Al negurei flor,

 

O dalbă fecioară adoarme pe sânul
De-un june frumos,
Astfel cum dormită oftarea, suspinul,
În cântul duios;

 

Iar talia-i naltă, gingașă, subțire
Se mlădie ‘n vânt,
Și negrele-i bucle ondoală ‘n zefire,
Sclipesc fluturând.

 

I-adoarme pe sânu-i, se leagănă ‘n brațe
În tandre visări;
Pe când ca profume pe blânda ei față
Plutesc sărutări.

 

Iar aeru ‘n munte, în vale vibrează
De tainici oftări;
Căci junele astfel din pieptu-i oftează
În dalbe cântări:

 

«Ah! ascultă mândruliță,
Drăguliță,
Șoapta-mi blândă de amor,
Să-ți cânt dulce, dulce tainic,
Cântul jalnic
Ce-ți cântam adeseori.

 

De-ai fi, dragă, zefir dulce,
Care duce
Cu-al său murmur frunze, flori,
Aș fi frunză, aș fi floare,
Aș sburare
Pe-al tău sân gemând de dor;

 

De-ai fi noapte – aș fi lumină
Blândă, lină,
Te-aș cuprinde c’un suspin;
Și în nunta de iubire,
În unire
Naște-am zorii de rubin;

 

De-aș fi, mândră, râușorul
Care dorul
Și-l confie câmpului,
Ți-aș spăla c’o sărutare,
Murmurare,
Crinii albi ai sânului!».

 

Ca Eol ce sboară prin valuri și țipă,
Fugarul ușor
Nechiază, s’aruncă de spintecă ‘n pripă
Al negurei flor;

 

Vergina îl strânge pe-amantu-i mai tare
La sânu-i de crin,
Și fața-și ascunde l’a lui sărutare
În păr ebenin.

 

Iar eco își râde de blândele plângeri,
De junii amanți
Și râul repetă ca cântul de îngeri
În repede danț:

 

«De-aș fi, mândră, râușorul,
Care dorul
Și-l confie câmpului,
Ți-aș spăla c’o sărutare,
Murmurare,
Crinii albi ai sânului!».