Pajul Cupidon, vicleanul,
Mult e rău și alintat,
Cu copii se hârjonește,
Iar la dame doarme ʼn pat.

De lumină ca tâlharii
Se ferește binișor,
Pe ferești se suie noaptea
Dibuind încetișor;

Cordeluțe și nimicuri
Iată toate-a lui averi…
Darnic când nu vrei nici una
Și sgârcit dacă le ceri.

În volumul ros de molii
Cauți noaptea adevăr
Și ʼntâlnești lipită ʼn file
Vița-i galbenă de păr.

El dă gânduri ne ʼnțelese
Vârstei crude și necoapte,
Cu icoane luminoase
O îngână ʼntreaga noapte.

Când de-o sete sufletească
E cuprinsă fata mică –
A dormit cu ea alături
Ca doi pui de turturică.

E sfios ca și copiii,
Dar zâmbirea-i e vicleană;
Dară galeși îi sunt ochii
Ca și ochii de vădană.

Gât și umere frumoase,
Sânuri albe și rotunde,
El le ține ʼmbrățișate
Și cu mânile le-ascunde.

De te rogi frumos de dânsul,
Îndestul e de hain
Vălul alb de peste toate
Să-l înlăture puțin.